Vouă
scarabei de ceară
de pe rochia mea de mireasă
nu v-aş lăsa
nici frunzele din buchet
să vă înfăşuraţi în ele
nu trebuie să vă fie cald
saliva cu sânge păr unghii
fierbe
în prima ninsoare.
Din voi rămân doar
omoplaţii masculini
hârtii mâzgâlite
şi v-ascundeţi adesea
între două nopţi albe
sunteţi scarabeii preferaţi
ai vreunui faraon putrezit de mii de ani.
N-aş săruta pe niciunul dintre voi
în niciuna din cele o mie şi una de nopţi
poate peste două mii doi ani
urmaşii voştri vor asculta
terifiaţi
petele din voi
în cuvintele acestea umile.
Va ploua curând
în deşertul acestor ore
şi nu vor mai fi nici mumii
nici scarabei
nici istorie.
***
Am înţeles că vă stau în gât multora dintre voi - ca un prag de care vă tot loviţi şi-l învinovăţiţi că vă stă în cale ori poate nu vă place culoarea, înălţimea sau alte chestiuni din sfera superficialului, însă pentru acei puţini, dar importanţi care cred în mine, care mă văd aşa cum sunt şi care mă sprijină necondiţionat, pentru ei aici se vor revărsa doar gânduri si vorbe calde, născute din sufletul meu ce îi iubeşte şi le mulţumeşte sincer. Dacă vă deranjează drumul meu, sau felul în care ochii mei privesc, vă îndrum, dragii mei, către ieşirea din aceste pagini, către indiferenţa direcţiei mele şi către un "je m'en fiche" din toată inima!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu