2021 a fost anul ecou pentru mine, anul care s-a auzit cel mai puternic înăuntrul și în afara mea, anul pe care-o să-l simt bătând zgomotos în inima mea până la sfârșitul timpului.
Am început cu o șampanie la miezul nopții, pe terasa casei, privind cerul și bucurându-ne cu un grup restrâns de prieteni - sărbătorim primele momente din ”Anul Nostru”.
Am clipit. Cântă muzică rock și dansăm și ne sunăm părinții și alți prieteni de departe, să ne bucurăm împreună de plimele clipe ale lui 2021.
Am clipit. Plecăm curajoși către Zanzibar, nu știm la ce să ne așteptăm, descoperim o lume nouă, locuri tainice, oameni ca-n romanele despre ținuturi nemaivăzute și-o tihnă ca o vară nesfârșită. Plaje albe, infinite, ape străvezii, apusuri și răsărituri ca-n tablouri și-o bucurie pură și simplă a existenței.
Am clipit. Mergem în România, Renovăm o garsonieră. Mă uit la mâinile mele înroșite și suferinde, căci am frecat faianța plină de vopsea cu atât de multe substanțe chimice. Munca de toate felurile-i grea, dar munca fizică e ca o piatră de moară. Renovarea asta ia enorm de mult timp și un efort colectiv al atâtor oameni dragi care se implică fiecare cum poate. Recunoștință.
Am clipit. România din nou. Un loc de primăvară între dealuri, la țară, lângă o mănăstire. Suntem cu familia extinsă și e frumos, cu voie-bună, cozonac, miel la grătar și ouă roșii. De Înviere, luăm lumină de la mănăstire. Din păcate, predica se aude prost și nu ne-aduce împlinirea aceea spirituală, dar avem lumină sfântă și ne simțim mulțumiți altfel.
Am clipit. Muncesc mult, ca de obicei. Pregătim un Summit. Al 4-lea de când lucrez aici. Simt cum gândurile, simțurile, neliniștile mele sunt toate acaparate de acest eveniment. Sunt cele mai călduroase săptămâni din istoria Belgiei. Simt că mă topesc în fiecare zi de căldură, stres, oboseală și-un amalgam de sarcini. Două zile de Summit. Totul e o nebunie, nu realizez cum trece, dar lucrurile ies bine. Mă încearcă puțină mândrie, pe care nici măcar extenuarea nu o poate anihila.
Am clipit. Mergem la nuntă la Mirela și Alex. Am rochia mea cu lalele și o doamnă mă oprește pe stradă să îmi spună că sunt foarte frumoasă. Râdem și dansăm până târziu în noapte. Simt cât de veselă-i viața uneori.
Am clipit. E miezul verii. Pornim cu mașina să străbatem Franța, apoi Mallorca, apoi nordul Spaniei. Conducem mult, mă mângâie soarele, în fiecare seară, îmi simt pielea sărată de la apa mării. Descopăr Zaragoza lui Goya și-aproape că mă-ndrăgostesc de orașul acesta complet, cald, tânăr. Intru pentru prima dată în interioriul Sagradei Familia și mă impresionează Gaudi până la lacrimi. La Bilbao, trăiesc împlinirea visului din adolescență: Muzeul Guggenheim. Ce bogată e viața.
Am clipit. Kabulul cade. Se scrie istoria, într-un mod dureros. Citesc avid tot ce pot, omenirea îmi frânge inima.
Am clipit. Ne nuntim, acasă, în România, în biserică și în palat, cu familia întreagă și toți cei pe care-i iubim sincer și care ne iubesc atât încât să ne fie alături. Lumea capătă alt sens. Înțeleg a doua zi că am trăit cea mai fericită zi din viața mea. ”Clipă, rămâi, ești atât de frumoasă...”
Am clipit. Suntem în vamă, cu nașii, cu prieteni, cu un vin rece și cu folk live. Dansăm. Totul în jur dispare - suntem doar noi, întreg universul. Mă umplu de muzică, de chipurile vesele ale tuturor, de versuri cântate la unison, de nebunia momentului, de acum și de o veșnicie.
Am clipit. Mergem la nuntă în poiană, la Miha și Bogdan, oamenii ăștia care merită tot binele din lume să le fie lăsat în prag, să facă ei ce-or crede cu el. Totul este atât de dichisit și poetic așezat. Soarele de septembrie mângăie gutuile mari și pline. Suntem cu inimile sus cu ei, pentru ei. Cântă lăutarii, avem foc noaptea și sfidăm frigul și pădurea. Așa se naște o minune.
Am clipit. Acasă e toamnă. E o lumină perfectă în grădină și în toată casa. Vin prieteni în vizită. Unii stau mai mult, alții doar la masă, ne simțim iubiți și norocoși că-i avem pe ei toți în viața noastră.
Am clipit. După aproape 12 ore pe drum, ajungem în Făgăraș pentru o altă nuntă. O lumină aurie cade sfioasă la apus peste Carpați - îi zâmbesc din mașina care ne duce către petrecere. Simina și Dragoș se potrivesc - blândețea a-nceput de la ei.
Am clipit. Sunt într-un amfiteatru la VUB, iau notițe pentru un curs. Mă simt un student mai puțin silitor ca acum câțiva ani, dar cu siguranță mai informat. Am început un master pentru eliberarea minții. Mă pasionează și îmi place cursul discuției. În weekenduri, când nu citesc pentru masterul acesta, sunt la cursurile online de la masterul din România. Recunosc, am început două mastere, pentru că eu nu fac nicicând lucrurile pe jumătate și cu siguranță nu-mi plac vremurile ușoare.
Am clipit. Muncesc mult. Merg la Stockholm cu pregătirea unei vizite oficiale. E primul loc unde masca nu există și nimic care ar putea indica o pandemie globală. Am o cameră minusculă de hotel și sufăr teribil de lipsa aerului. A patra zi, pe o fregată în mijlocul mării, frig cumplit, ploaie și vânt. ”Nu există vreme rea, doar haine nepotrivite” învăț de la Secretarul General. În ultima zi în Suedia, pornim odată cu un răsărit pastelat în aerul rece. Iar simt puțină mândrie de mine și munca pe care-o fac.
Am clipit. Toamna în orașul etern, Roma. Atâta istorie și caracter, căci simt orașul ăsta copleșitor - în frunte cu picturile lui Michelangelo din Capela Sixtină. Vaticanul e impresionant, mergem zeci de kilometri zilnic și nu ne mai săturăm de a afla, a înțelege, a ne mira, a gusta și a ne promite că vom reveni aici din nou și din nou și din nou.
Am clipit. Plecăm la Berlin - români, scoțieni și polonezi - un grup de oameni atât de vii și-atât de mișto încât Berlin ar fi putut fi oricare loc ascuns de pe lumea asta și tot ar fi fost niște zile memorabile. Înțelegem dimensiuni profunde ale germanilor și mă bucur că avem șansa de a fi aici, de a vedea, de a nu uita. E 3 dimineața și mergem pe străzile încă treze ale Berlinului, ascultăm muzică olandeză și ah, clipele astea sunt răspunsul cel mai clar la ”de ce merită viața prețuită”.
Am clipit. Sunt la Riga, unde sunt -4 grade ziua. Organizăm o reuniune a miniștrilor din țările aliate. E muncă multă, dar oamenii cu care lucrăm, letonii, sunt cei mai faini oameni cu care să lucrezi: ascultă, înțeleg, aplică - sunt respectuoși, eficienți și întotdeauna plini de voie bună. Timp de 3 zile ninge continuu, pe geam văd totul ca un basm. Sunt norocoasă că sunt aici. Într-una din seri, merg prin centrul vechi al orașului și suntetul acela de zăpadă sub bocanci e un amestec mulțumitor de amintiri din copilărie și iluzii ale copilăriei de-acum. E totul alb și privesc cerul luminos chiar și în timpul nopții - mă gândesc la cerul Galațiului acoperit de zăpadă, când eram în liceu și făceam primele poze alb-negru pe film, în ”parcul de la T”. Stop-cadru.
Am clipit. Vine Crăciunul. Mergem la București, apoi la Galați. Avem cadourile toate frumos împachetate. Nu e zăpadă, dar sunt cei dragi care țin loc de toată magia sărbătorilor. Mâncare bună, brazi împodobiți, cadouri de suflet, colinde. Acasă, celălalt acasă. Ce privilegiu acest acasă peste tot unde iubim și suntem iubiți.
Am clipit. Zburăm la Vilnius. E puțină zăpadă, apoi e ploaie înghețată. Patinăm pe trotuare. Oamenii poartă șube groase, e frigul acela curat al iernii adânci. Se sfârșește anul, la 12 noaptea suntem cu alți prieteni dragi, ascultăm muzică lituaniană, nu înțelegem nimic dar simțim veselia, sărbătoarea, energia. Cu un gând îi aduc acolo pe toți ai noștri. 2022 va fi un An Frumos.
*
2021 was the Echo Year for me, the year that sounded strongest within me, the year that I will feel beating loudly like another heart of mine, until the end of time.
We started with a champagne at midnight, on the terrace
of the house, looking at the sky and enjoying the moment with a small group of
friends - we celebrate the first minutes of "Our Year".
I blinked. We listen to rock music and dance and call our parents and friends from afar, to enjoy together the first moments of 2021.
I blinked. We bravely leave for Zanzibar, we don't know what to expect, we discover a new world, mysterious places, like in novels about unseen lands and an endless summer kind of peace. White, infinite beaches, clear waters, sunsets and sunrises as in paintings and a pure and simple joy of existence.
I blinked. We're going to Romania, we're renovating a studio. I look at my reddened and suffering hands, because I rubbed the tile full of paint with so many chemicals. Work of all kinds is hard, but physical work seems the hardest. This renovation takes an enormous amount of time and a collective effort of so many dear people who give us a hand. Gratitude.
I blinked. Romania again. A spring place between the hills, in the countryside, near a monastery. We are here with the extended family and it is so beautiful, with good spirits, ’cozonac’, grilled lamb and red-painted eggs. We go for the church service at midnight, we ’take’ light from the monastery. Unfortunately, the sermon sounds bad and does not bring us that spiritual fulfillment we were hoping, but we have the holy light and this comforts us.
I blinked. I work hard, as usual. We are preparing a Summit. The 4th since I've been working here. I feel like my thoughts, my senses, my anxieties are all taken hostage by this event. These are the hottest weeks in Belgian history. I feel like I'm melting every day because of the heat, stress, fatigue and a plethora of tasks. Two days of Summit. Everything is crazy, I don't realize how it goes, but things are going well. I feel a little proud, which not even my exhaustion can dismiss.
I blinked. We're going to Mirela and Alex's wedding. I have my tulip dress and a lady stops me on the street to tell me I'm pretty. We laugh and dance late into the night. I feel how happy life is sometimes.
I blinked. It's mid-summer. We drive through France, then Mallorca, then northern Spain. We drive a lot, the sun caresses me. Every night, I feel my skin salty from the sea water. I discover Goya's Zaragoza and I almost fall in love with this completely warm, young city. I enter the Sagrada Familia for the first time and Gaudi impresses me to tears. In Bilbao, I live the fulfillment of my teenage dream: the Guggenheim Museum. How rich life is.
I blinked. Kabul is falling. History is written in a painful way. I eagerly read everything I can. Humanity breaks my heart. At night, I say a prayer for the people there...
I blinked. We get married, at home, in Romania, in the church and in a palace, with the whole family and all those we sincerely love and who love us so much that they are with us. The world takes on a different meaning. I understand the next day that I have lived the happiest day of my life. ”I say to the Moment flying: 'Linger a while -- you're so beautiful ...".
I blinked. We are in Romanian seaside, with our godparents, with friends, with a cold wine and with live folk music. We dance and everything around disappears - it's just us in the whole universe. I am filled with music, with the happy faces of them all, with lyrics sung out loud by all of us, with the madness of the moment, now and for eternity.
I blinked. We go to the wedding in the countryside, to Miha and Bogdan’s wedding, these people who deserve all the good in the world to be gifted to them. Everything is so beautiful and poetic. The September sun embraces the big, full quinces. We are full heartedly with them, for them. We have traditional music, we have a bonfire at night and we defy the cold and the forest. This is how a miracle is born.
I blinked. It's Autumn at home. It's a perfect light in the garden and throughout the house. Friends are coming to visit. Some stay for longer, others only for dinner, we feel loved and lucky to have them all in our lives.
I blinked. After almost 12 hours on the road, we arrive in Făgăraș for another wedding. A golden light falls shyly on the Carpathian mountains’ tops - I smile at them from the car that takes us to the party. Simina and Dragos match up perfectly – serenity was born with their union.
I blinked. I'm in an amphitheater at VUB, taking notes for a course. I feel less of a dedicated student than I was a few years ago, but certainly more informed. I started a master's degree for exploring and learning more. I am passionate and I like the course of the discussions. On weekends, when I'm not reading for this master's degree, I'm at the online master's degree courses in Romania. I admit, I started two masters, because I never do things half-way and I certainly don't like light times.
I blinked. I work a lot. I'm going to Stockholm in preparation for an official visit. It is the first place where the mask does not exist and nothing could indicate a global pandemic. I have a tiny hotel room and I suffer terribly from lack of air. On the fourth day, on a frigate in the middle of the sea - deep cold, rain and wind. "There is no bad weather, just bad clothing," I learned from the Secretary General. On the last day in Sweden, we set off with a pastel sunrise in the crispy Nordic air. And I feel a little proud of myself and of the work I do.
I blinked. Autumn in the Eterna Citta, Rome. So much history and character that I feel this city overwhelming – especially due to Michelangelo's paintings in the Sistine Chapel. The Vatican is impressive, we walk tens of kilometers every day and we never get tired of discovering, understanding, wondering, tasting and promising ourselves to come back here again and again and again.
I blinked. We are going to Berlin - Romanians, Scots and Poles - a group of people so alive and so cool that Berlin could have been any hidden place in this world and it would still have been a memorable trip. We understand some of the deeper dimensions of the Germans and I am glad that we have the chance to be here, to see, to remember. It's 3 in the morning and we walk the still very much alive streets of Berlin, we listen to Dutch music and ah, these moments are the clearest answer to "why life is worth living".
I blinked. I'm in Riga, where it's -4 degrees during the day. We are holding a meeting of allied ministers. It's a lot of work, but the people we work with, the Latvians, are the best people to work with: they listen, understand, apply - they are respectful, efficient and always full of good vibes. For 3 days it snows continuously, on the window I see everything like a fairy tale. I'm so lucky I'm here. One evening, I walk through the old city center and the sound of snow under my boots is a satisfying mix of childhood memories and childhood illusions. It's all white and I look at the bright sky even during the night – it reminds me of the sky of the snow-covered Galați, when I was in high school and I was taking my first black and white pictures on film, in the "park T". Freeze-frame.
I blinked. Christmas is coming. We go to Bucharest, then to Galati. We have beautifully wrapped gifts for everyone. It's not snowing, but it's the loved ones who make all the magic of the holidays. Good food, decorated Christmas trees, presents, carols. Home, my other home. What a privilege to have a home wherever we love and are loved.
I blinked. We're flying to Vilnius. It's snowing a little, then it's freezing rain. We slip on the sidewalks. People wear thick coats, it's that clean cold of the deep winter. The year ends, at midnight we are together with other dear friends, we listen to Lithuanian music, we don't understand anything but we feel joy, celebration, a positive energy. With a thought I bring all our loved ones with us here. 2022 will be such a Beautiful Year.
