Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai singuri. Simțim adesea nevoia de a umple golurile și atunci deschidem televizorul, ne așezăm în fața unui film (acasă ori la cinema), dăm muzica tare și ne simțim mai puțin singuri, mai împliniți, mai aproape de ceea ce ne dorim...
De fapt, avem nevoie de oameni în viața noastră. Pe ei ni-i cere interiorul nostru, pe ei cei dragi pe care i-am pierdut, ne-au uitat, s-au îndepărtat de noi (sufletește sau fizic) ori pe care, pur și simplu, i-am alungat printr-o ceartă stupidă. La ce bun să ne refugiem în singurătate când putem atât de ușor să îmbrățișăm acele ființe speciale de care avem atâta nevoie, să alegem să le spunem tot ceea ce simțim, să umplem golurile cu oameni, nu cu lucruri?!
Televizorul debitează prostii non-stop, e o glumă bună uneori... Filmele sunt interesante (dacă știi să le alegi și dacă știi să le privești)... Iar muzica e un balsam minunat pentru rănile omenești... Dar nimic din toate acestea, nici o plimbare prin parc, o vacanță, un mare oraș plin de istorie, o piesă de teatru sau orice altceva ne face să iubim viața nu poate ține locul unui simplu om, unui prieten, unui părinte, unui frate ori soț.
Viața-i complicată al naibii, cum zicea și Paraschivescu, dar oamenii dragi nu sunt greu de găsit și nici greu de păstrat! Oricât ne încăpățânăm să credem contrariul, dacă am fi doar puțin mai sinceri și mai deschiși la bucurie, am ști exact cum să ne umplem viața cu oamenii pe care-i dorim și de care avem atâta nevoie...
De ce nu pot să dau like :D ce frumos ai scris, mi-amintește de tabără, ufi, acum sunt melancolică. Dar tot am să te citesc, abia aștept postările din Franța!!
RăspundețiȘtergere