Zilele astea au fost tare agitate. Agitate de așteptare, de tot felul de întâmplări bizare și de marele necunoscut care se apropie de mine cu o grabă incredibilă.
Din fericire, am hotărât să merg din nou în tabăra de jurnalism de la Reșița, căci mă încerca un dor cumplit de oamenii aceia faini, de atmosfera dintre munți, dintre prieteni ce-și zâmbesc necontenit, neîngrădiți de telefoane mobile ori internet. Voi merge cu al meu drag, ore bune cu trenul, după o mică escală de două zile la București, la prieteni care îmi vor lipsi tare mult în vremurile ce urmează și o săptămână întreagă vom fi absorbiți de o desfășurare de forțe plină de pasiune, descoperiri, muzică și tot ceea ce va fi să fie, să ne completeze ca oameni.
Abia aștept să fiu deconectată totală, să mă las cucerită și îndrumată doar de ceea ce-mi place, de cunoștințe noi, de cuvinte diferite, de un sentiment de mulțumire și tihnă ca o dimineață de duminică în care soarele bate atât cât trebuie, ”Celelalte Cuvinte” cântă visător și e bine în clipa asta și îmi doresc să treacă doar pentru altele asemănătoare ori mai pline de armonie, mai diafane... ori doar alte clipe alături de aceeași oameni pe care-i iubesc și care îmi întorc iubirea cu grijă, cu dăruire și cu toată forța omenească, adesea de neînchipuit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu