În picioarele goale, iarba verde devenise moale și blândă... Cu ochii plini de lumină am cuprins zilele și munții și stelele al căror nume îl uit mai des ca numărul dimineților uimitoare... Amintiri frumoase, sincere mai ales, împreună cu ochi zâmbitori și îmbrățișări nerostite mi s-au strecurat pe sub piele și mi-au rămas acolo - să nu mă desprind, să cred în continuare în minuni și în destin... să iubesc și mai mult puterea muzicii, a radioului, să citesc dincolo de imagini, să îmi gândesc fericirea mai plină de îngăduință...
O lecție, o reîntoarcere la prietenie, la așteptări întemeiate, la construcții de viitor și la drumuri care nu se închid. Nici acum, niciodată, de fapt... Drumurile care ne leagă, ne dezleagă, ne unesc și ne țin aproape. Întotdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu