C'est ma vie...

Cineva a ajuns la rândurile mele după ce a căutat cuvintele cheie: "emoţie şi prejudecată". Avem de toate aici, ca pe pământ, "şi mai bune şi mai rele" şi agitaţie şi tăcere.

În ultima vreme am tăcut.Voit o vreme, nevoită o perioadă. Uneori ajungi pe drumuri întunecate sau blocate. Uneori viaţa îţi aduce aminte că ea face regulile. Uneori nevoia de bine capătă proporţii colosale, inimaginabile până la acel moment.
Am început luna mai în ritmu'-mi caracteristic, agitată, prinsă între radio, proiectul pentru atestat, variante de bac şi altele. Am aşteptat nerăbdătoare zilele libere să mă odihnesc, să îmi revăd prieteni dragi, să fiu mai liniştită, să primesc, într-un fel special, aşa cum aveam nevoie, lumina... Ei bine, sărbătorile mele au avut un final trist. Nu pot spune surprinzător, pentru că atunci când totul în jurul tău se mişcă într-o asemenea viteză, atunci când şi tu intri într-o astfel de horă, la un moment dat vei ceda. Nu greul m-a doborât, ci organismul meu a fost cel care a pus piciorul în prag, cerându-şi drepturile. N-a mai suportat. Nu m-a mai suportat.

Au urmat aproape 4 zile petrecute în spital, cu tratamente dureroase şi cu speranţe că mă voi face bine cât mai curând. Au fost 4 zile în care mi-am liniştit şi ordonat gândurile, astfel încât am realizat că am mare nevoie de odihnă, de pace şi armonie. Ştiam demult că sunt prea sensibilă, mă afectează prea uşor tot ceea ce se întâmplă în jur, mă implic prea mult, sunt prea stresată, iar toate astea nu făceau decât să îmi apese umerii cu greutatea lor. Nu resimţeam efectele negative pentru că existau zilele acelea din vacanţe, în care plecam, gândurile mi se limpezeau şi apoi o puteam lua de la capăt. De data asta, organismul meu n-a mai avut răbdare. Exact ca mine - un om fără răbdare. Şi mi-a dat o lecţie. Şi m-a potolit. Şi mi-a arătat cât e de important să mă gândesc la mine. Cât e de important să fiu sănătoasă, ca apoi să pot pretinde să devin mai bună în orice fac. Nu pot cere de la mine la nesfârşit, fără a da nimic la schimb. Ăsta a fost tributul de data aceasta. Dar nu trebuie să fie aşa. Trebuie să găsesc un echilibru, trebuie să caut mai mult liniştea, să învăţ să mă opresc pentru odihnă, să învăţ să am mai multă grijă şi înţelegere şi calm... Pentru mine şi pentru cei care ţin la mine şi care au fost afectaţi de felul în care m-am simţit eu în ultimele zile. Pentru seninătate şi frumuseţe. Pentru viaţă şi mai ales pentru viitor.

Acum mă refac. Acum îmi revin. Acum îmi obişnuiesc din nou aripile cu vântul, doar că de data asta, am ales să alerg doar prin vântul moale şi călduţ. Să îmi fie bine. Acum învăţ să am grijă de mine.