marți, mai 14

Şi în râsu-mi şi în plânsu-mi...


Întâlnirile mele cu Nicu Alifantis nu sunt tocmai puţine, nici multe, dar sigur nu destule. Pentru că orice moment în care îl asculţi pe omul acesta care desface parcă, poezia, ca pe o portocală mereu la îndemână, nu va face decât să te împingă să-ţi doreşti mai mult, ca un înfometat după cuvintele ce curg atât de armonios în ritmurile sale. Şi-ţi vei dori mai mult, mai multe... Clipe în care să fii doar tu, rătăcit printre toţi ceilalţi spectatori şi să trăieşti ca şi când cântecele acelea, toate, sunt doar ale tale, doar pentru tine şi pentru sufletul pe care-l simţi pulsând în interior cu o altă intensitate. Să simţi că lumea toată dispare şi-ţi rămâne numai ţie omul cu chitara aflat pe scenă, în toată goliciunea fragilă a artistului care se oferă...

Asemenea trăiri se ghemuiesc în mine de fiecare dată când am ocazia să-l am înaintea ochilor mei pe artistul desăvârşit, nu doar pentru că arta sa este impecabilă, ci pentru că mă face să-l simt aproape, să am senzaţia clară că fiecare acord de chitară pornit din mâinile sale îmi pipăie cu tandreţe toate temerile şi toate neliniştile, pe care le transformă, ca un magician, în căldură, împlinire şi priviri pătimaşe spre mai bine.

Cu lumina stinsă, ca atunci când am descoperit muzica lui Nicu Alifantis, încă îmi mai petrec ore întregi până în adâncul nopţilor, rătăcită printre versurile ca nişte răni ce nu se vor vindeca vreodată şi vocea care, parcă-mi apasă, graţios, oasele.

Nicu Alifantis oferă de 40 de ani astfel de experienţe copleşitoare celor ce îl ascultă. Anii aceştia sunt celebraţi printr-un album pe măsură, "Mozaic" (www.alifantismozaic.ro) şi prin două concerte menite să destrame tot ce înseamnă superficial, pe 20 şi 21 mai la Opera Naţională din Bucureşti.

Ce aş putea eu să îi doresc unui asemenea artist? Poate doar să respire mereu la fel de elegant, să creeze mereu la fel de pasional şi să lase în continuare poezia să fie fascinată de măiestria sa!
La mulţi ani!

Un comentariu:

  1. Mă bucur că dragostea de muzica lui Alifantis ne apropie. Succes la concurs!

    RăspundețiȘtergere