De la - la + Infinit

"Tristeţe elegantă" mi-au spus cei de la Cenaclul Noduri şi Semne, după ce le-am citit poemele mele, vinerea trecută. Cronica o puteţi citi aici. În fiecare zi de vineri, când merg la cenaclul de la Viaţa Liberă, realizez cât de mult mă umplu oamenii de acolo cu atâta frumuseţe şi căldură, încât rămân uimită de darul ăsta pe care-l primesc, fără să fi făcut ceva să-l merit cu adevărat. Ei sunt precum nişte baloane colorate pe care le ţin strâns, de teama vreunui vânt meschin şi cu care îmi place să mă plimb prin orice fel de lumină pentru că ştiu că, atunci când îmi doresc, tot ele mă pot purta în zbor, în oglinda mării, unde toată lumea asta multă şi aglomerată e doar mică şi neînsemnată.

"Tristeţea de fapt, e a ta"... îmi sună în cap versul ăsta, poate şi datorită unei discuţii despre tristeţea mea "elegantă" din poezii, care, de fapt, este a mea... Dar ceea ce e ciudat, paradoxal aş spune, e că tristeţea mea nu mă întristează, tristeţea mea se concentrează într-un focar de melancolie şi respiră la unison cu toate trăirile mele, cu întreaga mea lume. Melancolia mea, trăirea mea, bucata din mine care mă desenează ca un copil care-şi conturează personajul preferat dintr-o carte cu cea mai vie cariocă. Valuri multe ţipă în mine şi ţipă atât de tare încât am ajuns să cred că e un cântec. Am înţeles că eu aşa văd, aşa simt, aşa iubesc. Muzica aceasta mă îmbie la dans, aşa că, ce-aş putea să-mi mai doresc?!

Sentimentul ăsta ce colcăie în mine mă împinge către gândire, către un freamăt de vorbe neliniştite căutându-şi locul într-o poezie, într-o intervenţie din emisiunea de la radio, într-un eseu pregătit pentru bac sau pentru admitere, într-o fotografie de care mi-e dor. Mă fugăreşte duios către visuri îndrăzneţe, către limite depăşite, munţi cuceriţi sau provocări neaşteptate.

Până una alta, a venit primăvara. Şi-am simţit ziua asta ca pe-o izbăvire pentru că aşa am ales să o primesc. Până în oase, până în măduvă, până-n adâncul meu. Mi-am dorit enorm să treacă toată amorţeala iernii, să simt că renasc, să inspir aer proaspăt cu soare peste tot, să-mi pot pipăi curajul în lumina după-amiezelor din ce în ce mai târzii. Tristeţea mea e mângâiată în cel mai tandru mod cu putinţă de anotimpul fermecat al primăverii. Şi sufletul meu îşi primeşte hrana, îşi trăieşte povestea şi crede mai departe. În bine şi frumos, în oameni ce-l îmbrăţişează şi în tot ceea ce iubeşte...

De la - la + infinit simt, mă revolt, zâmbesc, strig, iubesc, respir, cred, caut, scriu, iubesc, vreau, mă tem, gândesc, încerc, iubesc.