Povesteam zilele trecute despre ideea de tristete de care ma bucur intr-un fel aparte. Citind '"Cel mai iubit dintre pamanteni', am gasit prin gandurile lui Victor Petrini, exprimarea exacta a tot ceea ce voiam eu, de fapt, sa spun: "Sunt fericit in nefericirea mea". Atat.
Mergand totusi mai departe, nu pot sa nu dedic fericirea mea lucrurile, mai mult sau mai putin marunte, care ma intregesc, imi urca sufletul aproape de cer, exact ca-n poezia "Ce bine ca esti" (Nichita Stanescu). "Ce bine ca esti!" le-as spune cu o sinceritate fireasca, naiva chiar, acelor oameni speciali, care-si impart cu mine portii de zambete si ganduri frumoase, muzica, pasi, incredere si mesaje blande. Ce bine ca esti! - i-as spune nu doar poeziei, fotografiei sau soarelui, ci si radioului pe care, vai, cat de tare pot sa-l iubesc...
Si pentru ca tot am ajuns la radio si pentru ca oficial am o emisiunie, duminica, de la orele 18.30, o sa va invit sa ma ascultati, sa va bucurati de invitati, de muzica si de povestile pe care incerc sa vi le ofer in seara sfarsitului de saptamana. Pagina de facebook a emisiunii o puteti accesa de aici, iar de ascultat, numai cu sufletul deschis, pe 92.4 Fm sau pe www.radiogalatimedia.ro. Va astept cu mare drag!
Revenind la fericiri, cred ca infuzia asta de primavara ma tot impinge la a recunoaste bucuria maruntisurilor care mi se astern in viata in cheie majora, ca in viata oricui, de altfel, insa depinde de fiecare cata importanta decide sa acorde micilor pietricele care aruncate in apa marii o pot tulbura in cel mai frumos mod cu putinta.
A, si ajutorul. Ajutorul pe care eu il cer atat de rar dintr-o incapatanare/ rusine/ nu-stiu-cum-se-numeste, imi indruma spiritul spre ferestre, spre lumina, intotdeauna spre tot ce-i mai bun. Ajutorul nu e doar al oamenilor care ma iubesc si am realizat asta chiar prin blogul meu. Mi-am dat seama ca blogul acesta imi e tare util. Nu numai pentru ca ma pot deschide in felul meu, metaforic, aici, dar pentru ca tot au trecut primele simulari de bac, iar la simularea de la limba romana, m-am surprins scriind eseurile, din instinct (fara niciun fel de gand prealabil ori poate din obisnuinta), cu paragrafe delimitate de spatii, exact asa cum scriu pe blog. Din cate am inteles, a fost apreciata ordinea scrisului meu (ordine de care sunt obsedata, in general, nu doar in scris), asa ca uite cum mi-a fost blogul de folos cand nici nu ma asteptam. Nota la romana a fost cea mai mare (dintre toate simularile mele), adica un 9.70 mandru, la informatica un 9.15 timid, iar la cea mai grea dintre ele (cu subiecte de olimpiada chiar), la matematica, pentru cunoscatori, am obtinut o nota de trecere de care, pentru moment, sunt multumita. Saptamana viitoare iar incep simulari si vreau mai mult de la mine.
Desigur, nici admiterea nu e de neglijat. Dar inca nimic despre asta, caci asa am eu o intelegere cu sortii: nu dezvalui nimic pana nu iese cum trebuie. Asadar, va voi anunta la momentul potrivit, direct din postura de studenta. Asta daca sunteti curiosi.
Cam asa alearga viata mea, cu radio, muzica si poezie, oameni apropiati, oameni de care mi-e dor, o privire de speranta catre zilele unui august lipsit de griji, multa multa matematica, destinul lui Victor Petrini si alte nelinisti de ordin sufletesc fara de care m-as dezice de la a fi eu insami.
Totusi, "primavara se joaca-n palma mea" si o savurez cat de des am ocazia unei plimbari ad-hoc prin razele ei jucause. E ca un vis ori un cantec pe care l-as asculta la nesfarsit, aceasta indepartare de iarna...
Sa renasca! Sa renastem si noi cu-o minte proaspata si-o inima cu mult mai plina de dragoste!
p.s.: Imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, insa aceasta postare a fost redactata la un calculator strain.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu