Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea.
Marea îţi e oglindă şi sufletul ţi-l vezi
Cătând prin valuri calme, neştiutor, cărarea
Şi spiritul e haos pe care-l celebrezi
Îţi place să te-alunge cu sânu-ţi de imagini
O-mbrăţişezi cu ochii şi braţele, iar cinul
Tresalte-ntotdeauna la sunetu-i, vecinul
În plânsetu-i de cosmos de neoprit în margini
Amândoi sunteţi tenebroşi şi discreţi
Om, nimeni nu-ţi scrutează abisul sufletesc
Tu, mare (Totul ştie doar duhul ce-l primesc)
În vremea asta, iată, nenumărate ere
Cu care duceţi luptă fără iertare-n gând
Atât iubiţi carnagiul şi moartea printre sere
O, luptători pe viaţă, o, fraţi iubiţi nicicând.
(Om şi mare, Charles Baudelaire)
Pentru că mi-e dorul cumplit de mare, mi-e dor în oase,
mi-e dor în cerul fiinţei mele, mi-e dor şi soare...
mi-e dor în cerul fiinţei mele, mi-e dor şi soare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu