luni, ianuarie 28

Mi-e dor de mare ca de tine uneori



în prăpastia dintre şoldul meu drept
şi pielea-ţi înfrigurată
se odihneau
tramvaiele dimineţii
ca într-un depou 
îmi mâzgâleai cu graffiti diluat în apa trupului
fiecare unghi drept al coatelor
degetele nesigure urlau  
ca nişte copii rătăciţi la periferia oraşului nou
păsări se izbeau de ferestre
pereţi clocoteau a trădare
scrâşneau lemnele de-atâta căldură aleasă
iar flăcările ne-ar fi ales pe noi 
dacă era
o dimineaţă obişnuită


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu