Some hearts are diamonds

Astăzi, 24 ianuarie, zi importantă în istoria ţării pe care atât o iubesc, m-am gândit să scriu despre un om la fel de important pentru mine ca România mea.

Se pare că au trecut 2 ani şi 15 zile de când mi-am cunoscut cea mai bună prietenă, cel mai drag suflet cu care am împărtăşit în toată perioada asta sute de poveşti mai bune ori mai triste, fericiri, nostalgii, vacanţe, concerte, iubiri, speranţe, visuri, împliniri, îmbrăţişări, nemuriri, cuvinte, plimbări, planuri, schimbări şi multe altele...

Timpul a fost adesea nedrept cu noi, vieţile ni s-au complicat, drumurile ne-au despărţit fizic, dar niciodată sufleteşte. De fapt, totul rămâne suspendat între noi atunci când nu ne vedem, pentru ca regăsirile să ne reînvie aripile. Nimic nu se schimbă. Reluăm firul de la ultima conversaţie, chiar dacă s-au scurs zile, săptămâni ori evenimente. Chiar dacă trăim lucruri diferite, în locuri diferite de ţară (acum), e ca şi cum drumul nostru se-aşterne sub paşii pe care Noi îi alegem. Şi îi alegem împreună.

În feluri ciudate, în feluri învinse ori resemnate adesea, înecate de dor uneori, răsuflând cu greu din singurătatea existenţei alteori, suntem tot împreună. Ne gândim una la cealaltă, ne trimitem zâmbete şi raze de soare, respirăm pentru revederi şi momente de neuitat, plănuim să cucerim lumea şi nu trădăm nicicând visurile.

Avem o prietenie ce ne ţine legate cu un întreg cufăr plin de amintiri superbe, de clipe ce ne-au împletit în îmbrăţişări de neuitat, de doruri ce-au pulsat cu aceeaşi intensitate în fiecare din noi, în inima noastră, căci eu ştiu că de mai bine de 2 ani am învăţat să-mpart cu tine o inimă.

O bucată de suflet în care am ascuns tot ce-am construit noi două şi tot ce mai avem încă de construit, ţinându-ne de mână, umăr în umăr, cu iubiri pe care le înţelegem din priviri şi cu toată credinţa tinereţii înnebunite de libertate, frumuseţe şi reveria unei lumi care-i a noastră. Ştiu. Simt.

Nu e uşor, n-a fost niciodată, pentru niciunul dintre destinele noastre. Şi nu va fi uşor. Dar Noi vom exista. Mereu. Ca în Galaţi, Vamă, Bucureşti, Cluj şi oriunde ne-o arunca viaţa asta, ştiu că tot ce ne leagă nu poate dispărea, ştiu că dragostea nu moare, nici prietenia, nici dorul şi nicio fărâmă din tot ceea ce suntem noi două, prinse-n ritmul blând al cântecului nostru infinit...

Te iubesc.

Gara din Făurei, aşteptând trenul spre Vamă, 29 aprilie 2012