miercuri, noiembrie 24

Din nevoie de cultură.

Cea mai mare mulţumire şi cea mai mare răsplată a noastră, a celor care am muncit, ne-am bătut capetele cu atâtea şi atâtea probleme de toate felurile pentru ca RE FOLK să existe, a fost mulţimea de oameni care a inundat sala Teatrului Muzical din Galaţi. Deşi are doar 400 de locuri, oamenii au fost peste 600, au stat pe jos şi chiar şi în picioare doar pentru a asculta un strop de muzică bună. "Te salut, generaţie-n blugi!", poezii recitate, cântăreţi tineri, proaspăt iniţiaţi în tainele folkului, Hippie, Emeric Imre şi Jimmy Zărnescu, iar prin noi toţi, trăind încă, Păunescu, au unit sufletele oamenilor, care cântau şi simţeau aproape fiecare vers.
RE FOLK înseamnă, într-adevăr, o revoluţie, însă o revoluţie de catifea, pe frontul culturii. Pentru că avem nevoie de cultură, pentru că sufletele noastre sunt însetate de căldură şi frumuseţe... iar aseară mi-am dat seama că mai există cel puţin câteva sute de oameni care au simţit ca noi. Pentru că oamenii au venit într-un număr extraordinar, pentru că şi-au manifestat interesul pentru cultură, cred că nu există niciun alt motiv mai bun să facem ca acest festival să nu se stingă, ci să crească de la an la an.
Acum, privind în urmă, la toate prin câte am trecut şi eu şi toţi ceilalţi organizatori pentru a crea seara minunată de ieri, cred că fiecare am fi gata să o luăm de la capăt, dacă am şti că la final vor fi la fel de mulţi oameni care îşi vor deschide sufletele, vor cânta cu patimă şi vor aplauda încântaţi, fie şi pentru câteva ore. Promit că acesta este doar începutul timid al unui festival de cultură care va deveni, cu timpul, o tradiţie.
În ceea ce mă priveşte, aseară m-am simţit fericită, vorbind cu domnul Zărnescu, al cărui zâmbet cald îţi spune din prima secundă că e un om bun, avându-l pe Imi aproape şi câţiva oameni în faţa cărora poţi să spui şi să faci exact ceea ce simţi şi ceea ce gândeşti; alături de nişte oameni care nu te judecă pentru felul în care eşti sau alegerile pe care le faci. Am cunoscut ieri suflete frumoase, suflete din acelea despre care povesteam eu cam pe când am început să scriu pe blogul acesta [aici].


P.S.: Voi reveni cu fotografii din spatele şi din faţa scenei :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu