marți, mai 25

Marţi - frumos




haha. o zi de marţi cu un e-mail zâmbăreţ, cu "maimuţoi" pe post de emoticonuri, cu puţin, foarte puţin somn, ore până la 3 şi ciocolată.

*

[LE] O zi de marţi în care m-am gândit mai mult ca niciodată la oameni frumoşi. La ce înseamnă să fii un om frumos şi la oamenii frumoşi care mi-au marcat existenţa. Ei bine, da, au existat oameni cu adevărat frumoşi, acei oameni cărora le sclipeau luminiţe în privire şi care aveau numai zâmbete calde. Un om frumos este cel care mi-a dăruit cea mai pufoasă îmbrăţişare din lume pe scările Universitaţii într-o zi atât de drăguţăăă; un om frumos este cel care mi-a spus că este uimitor cum se îmbină revolta şi clasicul din mine; un om frumos mi-a spus că va pune în cel mai întunecat colţ al listei lui de mess ca să luminez acolo; un om frumos mi-ar fi dat pantofii lui şi ar fi rămas desculţ doar ca să pot duce la bun sfârşit un moment artistic; un alt om frumos mi-a spus că voi avea o vară cu suflet şi a avut dreptate; un om frumos mi-a spus că am un mare talent şi anume ştiu să iubesc; un om frumos mi-a spus să nu tem de Medicină şi chimie; doi oameni frumoşi m-au învăţat să iubesc marea; un om frumos mi-a dăruit într-o toamnă târzie un giraf verde cu galben; un om frumos m-a învăţatrezolv probleme la info în timp ce îşi făcea ceaiul; un om frumos mi-a spus mai demult "capul sus micule greieraş. totul va fi bine, garantez"; un om frumos mi-a adus din Vamă anul trecut cel mai pacifist lucru pe care îl port, iar anul acesta un alt om frumos mi-a adus din Vamă o brăţară la fel de hippioată ca mine; un om frumos m-a învăţat cât e de frumos să trăieşti pentru informatică; un om frumos se chinuie de mult timp să înveţecânt la chitară; un om frumos mi-a lăsat brelocul lui cu linguriţă; un om frumos m-a luat în braţe când am luat 2 la chimie; un om frumos m-a făcutadorm zâmbind; un om frumos m-a făcut să-l ascult şi să-l iubesc pe Pittiş; un om frumos m-a sărutat în ureche la Vama Veche; un om frumos mi-a arătat că o imagine înseamnă mai mult decât 1000 de cuvinte, dar trebuie să ştii să realizezi acea imagine; un om frumos m-a învăţat vara trecută să cred, să cred într-o divinitatate, oricare ar fi ea, căci ea există; un om frumos a colindat cu mine străzi pustii cântand alături de mine, doar pentru că asta îmi doream; un om frumos m-a lăsat să ascult Bob Marlez la telefonul lui, chiar dacă atunci mă vedea pentru prima dată; un om frumos îmi aduce în fiecare an de ziua mea atâtea lalele câţi ani împlinesc; un om frumos mi-a spus că şi-ar fi dorit să se fi născut în anii '50, ca şi mine; un om frumos mi-a adus odată un trandafir galben, cel mai frumos pe care l-am primit vreodată şi mi-a spus că şi eu sunt un om frumos.

Oameni frumoşi sunt peste tot. Trebuie doar să ne dăm seama cât de frumoase sunt sufletele lor şiîncercămîi păstram vii în amintire cât mai mult timp cu putinţă. Să nu îi uităm.
Aceştia sunt oamenii frumoşi din viaţa mea. Pe o parte din ei poate că nu îi voi mai revedea niciodată, dar ei vor fi mereu acolo, scrişi cu litere mari în cartea inimii mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu