să fim noi. cu sufletele întregi,
părăsite de regretele târzii, căci ne sunt inutile.
doar de pagini albe şi creioane bine ascuţite avem nevoie acum.
să ne trimitem scrisori mâzgâlite cu săruturi îndepărtate.
acum avem nevoie doar de noi,
îmbrăţişaţi, frumoşi şi goi,
timpul să ne facă pe plac, măcar o dată...
să treacă mai repede, fără să ne rugăm prea mult de el.
distanţa să se simtă doar de la o bătaie de inimă, la alta,
iar kilometrii să îi transformăm în secunde,
trecute de la ultimul sărut, rămase...
până la următorul.
să ne jucăm hai-hui, prin ochii tăi...
să rătăcim versurile melodiilor preferate
şi din greşeală, să ne trezim în ochii mei, mai verzi,
mai puri şi mai îndrăgostiţi decât oricând.
să ni se şteargă din minte nori de hârtie,
să desenăm cu creta pe pereţi, flori mari,
cerul să ţi-l ofer dimineaţa, în cana de cafea...
să fii iubitul meu, în lumea ta...
şi-n casa noastră de la malul mării,
să ne iubim mai mult cu fiecare val...
să ne căsătorească soarele în fiecare dimineaţă aurie,
iar la apus să înceapă 'prima noapte'...
ca un gramofon stricat care repetă într-una aceeaşi melodie,
cu inflexiuni romantice la refren, căci e stricat demult,
gramofonul,
vieţii noastre.
luni, noiembrie 29
sâmbătă, noiembrie 27
Noiembrie, 28
"O stradă goală pentru toate amintirile neplăcute. O viaţă întreagă pentru a te perinda pe străzile vieţii."
P.S.: Întunericul este pentru cei ce-l aleg.
miercuri, noiembrie 24
Din nevoie de cultură.
Cea mai mare mulţumire şi cea mai mare răsplată a noastră, a celor care am muncit, ne-am bătut capetele cu atâtea şi atâtea probleme de toate felurile pentru ca RE FOLK să existe, a fost mulţimea de oameni care a inundat sala Teatrului Muzical din Galaţi. Deşi are doar 400 de locuri, oamenii au fost peste 600, au stat pe jos şi chiar şi în picioare doar pentru a asculta un strop de muzică bună. "Te salut, generaţie-n blugi!", poezii recitate, cântăreţi tineri, proaspăt iniţiaţi în tainele folkului, Hippie, Emeric Imre şi Jimmy Zărnescu, iar prin noi toţi, trăind încă, Păunescu, au unit sufletele oamenilor, care cântau şi simţeau aproape fiecare vers.
RE FOLK înseamnă, într-adevăr, o revoluţie, însă o revoluţie de catifea, pe frontul culturii. Pentru că avem nevoie de cultură, pentru că sufletele noastre sunt însetate de căldură şi frumuseţe... iar aseară mi-am dat seama că mai există cel puţin câteva sute de oameni care au simţit ca noi. Pentru că oamenii au venit într-un număr extraordinar, pentru că şi-au manifestat interesul pentru cultură, cred că nu există niciun alt motiv mai bun să facem ca acest festival să nu se stingă, ci să crească de la an la an.
Acum, privind în urmă, la toate prin câte am trecut şi eu şi toţi ceilalţi organizatori pentru a crea seara minunată de ieri, cred că fiecare am fi gata să o luăm de la capăt, dacă am şti că la final vor fi la fel de mulţi oameni care îşi vor deschide sufletele, vor cânta cu patimă şi vor aplauda încântaţi, fie şi pentru câteva ore. Promit că acesta este doar începutul timid al unui festival de cultură care va deveni, cu timpul, o tradiţie.
În ceea ce mă priveşte, aseară m-am simţit fericită, vorbind cu domnul Zărnescu, al cărui zâmbet cald îţi spune din prima secundă că e un om bun, avându-l pe Imi aproape şi câţiva oameni în faţa cărora poţi să spui şi să faci exact ceea ce simţi şi ceea ce gândeşti; alături de nişte oameni care nu te judecă pentru felul în care eşti sau alegerile pe care le faci. Am cunoscut ieri suflete frumoase, suflete din acelea despre care povesteam eu cam pe când am început să scriu pe blogul acesta [aici].
P.S.: Voi reveni cu fotografii din spatele şi din faţa scenei :)
RE FOLK înseamnă, într-adevăr, o revoluţie, însă o revoluţie de catifea, pe frontul culturii. Pentru că avem nevoie de cultură, pentru că sufletele noastre sunt însetate de căldură şi frumuseţe... iar aseară mi-am dat seama că mai există cel puţin câteva sute de oameni care au simţit ca noi. Pentru că oamenii au venit într-un număr extraordinar, pentru că şi-au manifestat interesul pentru cultură, cred că nu există niciun alt motiv mai bun să facem ca acest festival să nu se stingă, ci să crească de la an la an.
Acum, privind în urmă, la toate prin câte am trecut şi eu şi toţi ceilalţi organizatori pentru a crea seara minunată de ieri, cred că fiecare am fi gata să o luăm de la capăt, dacă am şti că la final vor fi la fel de mulţi oameni care îşi vor deschide sufletele, vor cânta cu patimă şi vor aplauda încântaţi, fie şi pentru câteva ore. Promit că acesta este doar începutul timid al unui festival de cultură care va deveni, cu timpul, o tradiţie.
În ceea ce mă priveşte, aseară m-am simţit fericită, vorbind cu domnul Zărnescu, al cărui zâmbet cald îţi spune din prima secundă că e un om bun, avându-l pe Imi aproape şi câţiva oameni în faţa cărora poţi să spui şi să faci exact ceea ce simţi şi ceea ce gândeşti; alături de nişte oameni care nu te judecă pentru felul în care eşti sau alegerile pe care le faci. Am cunoscut ieri suflete frumoase, suflete din acelea despre care povesteam eu cam pe când am început să scriu pe blogul acesta [aici].
P.S.: Voi reveni cu fotografii din spatele şi din faţa scenei :)
duminică, noiembrie 21
Aşa simt acum.
" Viaţa mea nu e o înşiruire de fapte, decizii şi sentimente. Viaţa mea e doar acum, cu tot ce implică asta. Iar acum îmi place să mă trezesc în braţele lui. Să-i sărut zâmbetele de pe pleoape. Să vorbesc cu el despre nimic. Să facem planuri şi să le ştergem cu buretele de parcă orice ar fi posibil. Să îmi usuce părul cu prosopul. Să mă înveţe lucruri. Să il mângâi cand îl doare. Mă face să mă simt puternică. Nu e important cum ne privesc cei din jur. Niciodată. E important plinul din noi; la fel şi vidul dintre noi. Nu ştiu să îi promit pe termen lung pentru că nu ştiu cine voi fi peste o sută de dimineţi. Nu îmi permit să mint. Când obosesc şi mi se face teamă şi nu ştiu pe unde să o iau, fac o pauză. Nu aleg un drum anume pentru că sunt multe, lipsite de indicatoare şi pline de nuante de gri. Aşa că mă uit atentă înspre mine şi schimb ceva stricat. După asta se arată un drum mai în focus decât celelalte. Şi în ceea ce priveşte dragostea, m-am învăţat să mă întreb un singur lucru: e viaţa mai frumoasă cu el decât fără? Atâta vreme cât răspunsul este da, problema iubirii e rezolvată. Aşa gândesc acum. Aşa iubesc acum. "
Despre ce mai fac...
A fost o săptămână plină şi simt că am rămas puţin în urmă cu povestirile de p'aici...
Am fost la Travka. A fost fain. Muzică bună, live. Amintiri, senzaţii faine...
Am pierdut. Un om drag. ...
Am plâns. Am mers mai departe.
Am ţipat. M-am stresat. Am învăţat.
Am iubit.
Am aflat că, uneori, din prea multă dragoste de oameni, greşeşti. Am pierdut din nou.
Am fost la Vunk. S-a auzit genial, au cântat tot ceea ce iubesc eu de la ei. Am zâmbit. M-am simţit împăcată. Eu şi muzica.
Am fost la Trooper aseară. Muzica vindecă (aşa cum m-a învăţat demult un prieten). Muzica salvează. Au cântat "Fear of the dark". Am fost fericită. Am iubit.
Am trecut peste tot ce a fost rău cu muzică. Aşa voi face mereu. Pentru că muzica îmi salvează sufletul.
Iar acum ascult "still got the blus for you" şi iubesc.
Am fost la Travka. A fost fain. Muzică bună, live. Amintiri, senzaţii faine...
Am pierdut. Un om drag. ...
Am plâns. Am mers mai departe.
Am ţipat. M-am stresat. Am învăţat.
Am iubit.
Am aflat că, uneori, din prea multă dragoste de oameni, greşeşti. Am pierdut din nou.
Am fost la Vunk. S-a auzit genial, au cântat tot ceea ce iubesc eu de la ei. Am zâmbit. M-am simţit împăcată. Eu şi muzica.
Am fost la Trooper aseară. Muzica vindecă (aşa cum m-a învăţat demult un prieten). Muzica salvează. Au cântat "Fear of the dark". Am fost fericită. Am iubit.
Am trecut peste tot ce a fost rău cu muzică. Aşa voi face mereu. Pentru că muzica îmi salvează sufletul.
Iar acum ascult "still got the blus for you" şi iubesc.
luni, noiembrie 15
Vino la RE FOLK!
vineri, noiembrie 12
Toamna, murind...
Carbonizate flori, noian de negru…
Vibrau scîntei de vis… noian de negru;
[George Bacovia]
Sicrie negre, arse, de metal,
Vestminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru…
Vibrau scîntei de vis… noian de negru;
Carbonizat, amorul fumega -
Parfum de pene arse, şi ploua…
Negru, numai noian de negru...[George Bacovia]
marți, noiembrie 2
Despre noi.
IoanaTudorie+042.jpg)
Dacă iarna nu ne va îngheţa iubirea...
Dacă iarna nu ne va ucide aşa cum a făcut-o vara în anii ce-au trecut...
Dacă iarna aceasta mă va lăsa mireasă să-ţi fiu doar ţie, în albul fulgilor de nea...
dacă... iarna se va îndura de doi îndrăgostiţi aparte...
şi-i va lăsa să-şi petreac-a lor iubire pân' la vară măcar...
căci primăvara este deja îndragostită de ei amândoi...
de dragostea lor... şi nu va face decât să le înflorească flori în sufletele minunate.
iar vara... îndrăgostiţii vor închina balade soarelui
şi nebuniei lor, sub ceruri înstelate...
şi se va îndura şi sfânta vară...
să le mai lase înc-un an de revederi şi săruturi pătimaşe...
toamna... iubirea lor va fi din nou... acasă...
căci toamna a fost prima care a crezut în ei...
iar vântul le va purta scrisori şi gânduri şi îmbrăţisări...
de la o inimă la celalată.
astfel că toamna le va mai acorda un an ...
iar anul următor povestea se va repeta.
vor aştepta plini de toată dragostea din lume
deznodământul unei noi ierni şi îndurarea unei alte veri...
Căci an de an... iubirea noastră va creşte tot mai mare...
Cu fiecare privire visătoare pe care ne-o vom acorda,
Cu fiecare toamnă care ni se va aşterne prin viaţă.
luni, noiembrie 1
Adolescenţa prin obiectivul unui Zenit
*Ioana se numără printre elevii gălăţeni care participă la Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni *
Ioana Andrada Tudorie are 16 ani şi adoră să observe lumea prin obiectivul aparatului de fotografiat. Este convinsă că a moştenit câte un pic din simţul artistic al tatălui, care a cochetat ani buni cu fotografia, a mătuşii, care a lucrat într-un studio foto şi a naşilor de botez, care au avut un laborator de fotografie.
A descoperit magia formelor şi a culorilor în urmă cu patru ani, jucându-se cu un aparat digital, şi a imortalizat sute de imagini în încercarea de a-şi contura propriul stil.
A urmat cursul de fotografie al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” unde a învăţat să descifreze tehnica fotografică şi a participat la expoziţii organizate în cadrul fotoclubului.
O întâmplare i-a schimbat radical Ioanei modul de a percepe fotografia. În urmă cu un an a găsit acasă, din întâmplare, un aparat Zenit pe care părinţii ei îl uitaseră într-un dulap.
Un aparat pe care unii l-ar considera obiect de colecţie, dar care încă funcţionează perfect. Adolescenta a experimentat atunci primele imagini pe film şi s-a declarat o fană convinsă a fotografiei clasice.
„M-am reprofilat pe film pentru că are mai mult suflet şi pentru că aparatul foto clasic cere mai mult de la fotograf. Trebuie să gândeşti imaginea pentru că nu-ţi vine să iroseşti niciun cadru din cele numai 36”, este de părere Ioana Tudorie, care mărturiseşte că îşi cheltuieşte toate economiile cumpărând filme şi developându-le.
Printre semifinaliştii LicArt
Elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Ioana a participat la mai multe concursuri pentru liceeni. Anul trecut a avut trei fotografii semifinaliste la LicArt (Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni) şi a obţinut în luna iulie un premiu la concursul „Liceul nostru în obiectiv” desfăşurat la Bucureşti. Anul acesta participă din nou la competiţia LicArt, unde şi-a înscris creaţiile proprii la toate categoriile foto.
„Fotografiez oameni, locuri, lucruri, ipostaze… Nu îmi place să prelucrez fotografia pentru că mi se pare că îi stric esenţa. Lucrez doar la contrast şi luminozitate, atât”, spune adolescenta, indignată de setea cu care unii transformă radical imaginile pe care le surprind.
„Îmi fac mereu timp pentru fotografie şi mă strecor peste tot. Am făcut poze şi în aeroport, şi în metrou, în locuri unde nu am voie. S-a luat de mine un poliţist, în gară, pentru că pozam un băiat pe o linie necirculată de mult”, adaugă ea amuzată de excesul de zel al omului în uniformă.
Ioana Tudorie vrea să studieze mai târziu ştiinţele politice sau poate regia de film. Nu s-a hotărât încă. Îşi doreşte doar să-şi poată întreţine în continuare pasiunea pentru fotografie şi să surprindă, cumva imagini pentru toate ideile care îi roiesc prin minte.
[sursa: Viaţa Liberă Galaţi]
Ioana Andrada Tudorie are 16 ani şi adoră să observe lumea prin obiectivul aparatului de fotografiat. Este convinsă că a moştenit câte un pic din simţul artistic al tatălui, care a cochetat ani buni cu fotografia, a mătuşii, care a lucrat într-un studio foto şi a naşilor de botez, care au avut un laborator de fotografie.
A descoperit magia formelor şi a culorilor în urmă cu patru ani, jucându-se cu un aparat digital, şi a imortalizat sute de imagini în încercarea de a-şi contura propriul stil.
A urmat cursul de fotografie al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” unde a învăţat să descifreze tehnica fotografică şi a participat la expoziţii organizate în cadrul fotoclubului.
O întâmplare i-a schimbat radical Ioanei modul de a percepe fotografia. În urmă cu un an a găsit acasă, din întâmplare, un aparat Zenit pe care părinţii ei îl uitaseră într-un dulap.
Un aparat pe care unii l-ar considera obiect de colecţie, dar care încă funcţionează perfect. Adolescenta a experimentat atunci primele imagini pe film şi s-a declarat o fană convinsă a fotografiei clasice.
„M-am reprofilat pe film pentru că are mai mult suflet şi pentru că aparatul foto clasic cere mai mult de la fotograf. Trebuie să gândeşti imaginea pentru că nu-ţi vine să iroseşti niciun cadru din cele numai 36”, este de părere Ioana Tudorie, care mărturiseşte că îşi cheltuieşte toate economiile cumpărând filme şi developându-le.
Printre semifinaliştii LicArt
Elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Ioana a participat la mai multe concursuri pentru liceeni. Anul trecut a avut trei fotografii semifinaliste la LicArt (Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni) şi a obţinut în luna iulie un premiu la concursul „Liceul nostru în obiectiv” desfăşurat la Bucureşti. Anul acesta participă din nou la competiţia LicArt, unde şi-a înscris creaţiile proprii la toate categoriile foto.
„Fotografiez oameni, locuri, lucruri, ipostaze… Nu îmi place să prelucrez fotografia pentru că mi se pare că îi stric esenţa. Lucrez doar la contrast şi luminozitate, atât”, spune adolescenta, indignată de setea cu care unii transformă radical imaginile pe care le surprind.
„Îmi fac mereu timp pentru fotografie şi mă strecor peste tot. Am făcut poze şi în aeroport, şi în metrou, în locuri unde nu am voie. S-a luat de mine un poliţist, în gară, pentru că pozam un băiat pe o linie necirculată de mult”, adaugă ea amuzată de excesul de zel al omului în uniformă.
Ioana Tudorie vrea să studieze mai târziu ştiinţele politice sau poate regia de film. Nu s-a hotărât încă. Îşi doreşte doar să-şi poată întreţine în continuare pasiunea pentru fotografie şi să surprindă, cumva imagini pentru toate ideile care îi roiesc prin minte.
[sursa: Viaţa Liberă Galaţi]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)