I’ll always
have feel Paris.
Parisul a fost mereu o revelație pentru mine. Un vis, o
stare, o minune și o strălucire pe care nu știam cum să o cuprind în brațe.
Am avut șansa să ajung la Paris pentru prima dată la
sfârșitul lui 2013. Am povestit aici cum am respirat, plină de nesaț, fericirea
enormă a capitalei franceze.
De atunci, am mai ajuns prin nebunia pariziană de încă vreo
4 ori. De fiecare dată, câteva zile mi-au construit imagini și amintiri și
zâmbete cât tot cerul. Și-astfel, am trăit marele oraș în toate cele 4
anotimpuri, pe călduri inimaginabile și la -5 grade. Am stat în ploaie, am
fugit prin ploaie, am așteptat în ploaie. Am luat câteva prânzuri pe iarbă și
în Montmarte. Am mers cu metrouri pustii și cu metrouri în care se înghesuia,
parcă, toată populația Franței. M-am rătăcit. Am cărat bagaje grele, am făcut
mii de fotografii. Am mâncat multe clătite, am cunoscut câțiva oameni tare
simpatici. Am văzut Luvrul aproape în întregime. Și alte muzee. Am mers mult
mult pe jos. Am fost la Dome des Invalides și pe Champ de Mars și la Trocadero
și la Opera Garnier și în Arcul de Triumf și în Jardin de Tuileries și în
Jardin du Luxembourg și pe cheiurile Senei. Am băut ceai în curtea de la Palais
Royal. Am ascultat muzică pe străzi ale căror nume le-am și uitat. Mi-am luat
cărți de la anticari. M-am plimbat, îndrăgostită, pe bulevardul St-Germain și pe
Raspail. Am fost și la Defense, așa, din pură curiozitate. Am alergat prin
Place de la Concorde noaptea, prin ploaie. Am cântat, alături de zeci de
necunoscuți, pe scările de la Sacre-Coeur.
Și-am lăsat parfumul ăsta pe care atât de mult îl pot iubi,
să mă poarte, să mă îmblânzească, să mă cucerească pe viață...
Mulți spun că Parisul e imposibil, că e diferit atunci când
locuiești acolo și te pierzi ca o furnică în marea lui poveste. Eu cred că e
copleșitor și fermecător și mai cred că dacă-l înțelegi și dacă îl adori așa,
ca o capitală aglomerată, bulversantă, plină cu de toate, nu ți-l vei mai putea
scoate din suflet... Cel puțin, pentru mine, Parisul rămâne cealaltă inimă a
mea.
*
Paris has always been a revelation for me. A dream, a wonder and a shine
that I never knew how to embrace.
I have had the chance to visit Paris for the first time at the end of 2013.
I had written here about how I breathed in, greedily, the enormous joy of the
French capital.
Since then I have travelled through the Parisian madness another four
times. Each time only a few days have built images and memories and smiles as
big as the sky itself. And so, I have lived the great city in all of the four
seasons, in unimaginable heat and at -5 degrees. I have stood in the rain, ran
in the rain, waited in the rain. I have had a few lunches on the grass and in
Montmartre. I have travelled in empty metros and in metros in which the whole population
of France seemed to gather. I have gotten lost. I have carried heavy luggage, I
have taken thousands of photographs. I have eaten a lot of crêpes, I have met a
few very nice people. I have seen the Louvre almost in its entirety. And other
museums as well. I have walked a lot. I have been to the Dome des Invalides and
on Champ de Mars and at Trocadero and at the Garnier Opera and in the Arc de
Triomphe and in the Jardin de Ruileries and in the Jardin du Luxemburg and on
the Seine’s quays. I have drunk tea in the garden at
Palais Royal. I have listened to music on streets with names I have already
forgotten. I have bought books from antiquarians. I have strolled, in love, in
the St-Germain Boulevard and on Raspail. I have been to Defense out of pure curiosity.
I have ran through Place de la Concorde at night, through the rain. I have sung
along tens of strangers, on the steps at Sacre-Coeur.
And I have let this perfume I love so very much to carry me, to tame me, to
win me for life…
Many say that Paris is impossible, that it is different when you live there
and that you get lost like an ant in its great story. I think it’s overwhelming
and charming and I also think that if you understand it and if you adore it as
a busy capital, mind-blowing, filled with everything, you wouldn’t be able to
get it out of your soul anymore.
At least, for me, Paris will remain my other
heart.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu