Pe curând sau rămas bun/ ”See You Soon” or ”Goodbye”

După 10 luni de trăit într-un oraș fenomenal al tărâmului francez, a venit și vremea de bun-rămas...

Am adunat atâtea în ultima vreme, am călătorit mult, am iubit, așteptat. descoperit, aflat, învățat, plâns, râs, alergat, cucerit, împlinit, scris și visat. Mult. În 10 luni cam cât pentru 10 ani. Și-acum, în clipa în care îmi e clar că mă despart de locurile acestea cel puțin pentru un an, mă gândesc cu melancolie la câte îmi vor lipsi și câte nu, la câte voi regăsi acasă cu bucurie și de câte altele voi fi dezamagită. Așadar, o să fiu organizată, mai puțin poetică decât de obicei (sau măcar voi încerca) și voi face o listuță cât se poate de simplă și sinceră:

Ce îmi va lipsi din Franța:

1.   Lyon-ul și curățenia și organizarea lui;

2.   transportul în comun;

3.   autostrăzile și TGV-ul;

4.   mâncarea și restaurantele și meniurile de prânz/cină;

5.   Parisul și ușurința de a ajunge acolo;

6.   ușurința cu care poți ajunge într-o multitudine de locuri geniale;

7.   respectul profesorilor;

8.   diversitatea etnică/ religioasă/ culturală;

9.   limba franceză;

10. pantofii geniali pe care îi poartă bărbații francezi;

11. priveliștea din camera mea de cămin;

12. bibliotecile facultății;

13. cheiurile Rhone-ului și Saone-ului;

14. orașul noaptea;

15. clima;

16. priveliștea de la Fourviere;

17. Anthony;

18. liniștea care plutește în aer;

19. rumoarea vieții din centrul orașului;

20. Vieux Lyon;

21. muzeul Confluence;

22. oameni pe biciclete;

23. traficul atât de bine organizat;

24. blabla Car;

25. amabilitatea ospătarilor și vânzătorilor;

26. ”magazinele” ambulante care vând clătite;

27. FNAC-ul;

28. barurile, restaurantele și toate spațiile publice fără fum de țigară;

29. atmosfera și prieteniile ”Erasmus”;

30. arta - accesul la artă și promovarea ei.

Ce NU îmi va lipsi din Franța:

1.   birocrația;

2.   superficialitatea și indiferența francezilor;

3.   lipsa de spontaneitate;

4.   faptul că la orele prânzului totul este închis, peste tot; 

5.   faptul că între ora prânzului și ora cinei nu poți mânca nicăieri în oraș;

6.   faptul că după ora 20 (cel mai târziu) mai totul este închis;

7.   stâlcirea oricărei pronunții englezești; 

8.   relațiile cu publicul - foarte apropiate de cele românești; 

9.   dublarea tuturor filmelor, emisiunilor, etc; 

10. mașinile de spălat și uscătorul din campus.

11. lipsa de cultură generală a generației tinere; 

12. rasismul și atitudinea nu foarte deschisă privind diversitatea; 
13. simțul umorului franțuzesc - total absent.

14. viteza internetului; 

15. dezastruoasele rețele de telefonie mobilă - prețuri prea mari, grad de acoperire invers proporțional.

De ce mi-a fost groaznic de dor din România: 

1.   cei dragi, ai mei - familie, prieteni și alți oameni frumoși;

2.   căldura sufletească a oamenilor, în general;

3.   mâncarea;

4.   magazine și restaurante, pub-uri, etc. deschise până târziu; 

5.   felul în care românii se distrează;

6.   glumele; 

7.   literatura și muzica în limba română;

8.   unele tradiții și obiceiuri;

9.   sentimentul de apartenență, de ”acasă”, de ”țara mea”;

10. să conduc;

11. tinerii români deștepți și discuțiile interesante cu ei; 

12. radioul (nu pentru că ar fi impecabil, ci pentru că-l iubesc eu); 

13. ambiția, determinarea și capacitatea de a visa; 

14. abilitatea oamenilor de a se descurca; 

15. provocarea fiecărei zile.

*

After 10 months of living in a phenomenal town in the French land, there came the time to say goodbye...

I have gathered so much lately, I have travelled a lot, I have loved, waited, discovered, learned, cried, laughed, ran, conquered, fulfilled, written and dreamed. A lot. In 10 months as much as for 10 years. And now, in the moment in which it is clear that I will break off from these things for at least a year, I think melancholically at how many things I will miss and how many I will not, at how many I will joyfully find at home and how many more will disappoint me. So, I shall be organised, much less poetic than usual (or at least I’ll try) and I will make a list as simple and sincere as possible:

What I am going to miss from France:

1.    Lyon and its cleanliness and organisation;

2.    the public transport;

3.    the motorways and the TGV;

4.    the food and the restaurants and the lunch/dinner menus;

5.    Paris and how easy it is to get there;

6.    how easy it is to get to a multitude of great places;

7.    the teachers’ respect;

8.    the ethnical/religious/cultural diversity;

9.    the French language;

10.  the great shows that Frenchmen wear;

11.  the view from my room;

12.  the university libraries;

13.  the Rhone and Saone quays;

14.  the city at night;

15.  the weather;

16.  the view from Fourviere;

17.  Anthony;

18.  the quietness that floats in the air;

19.  the hustle and bustle from the town centre;

20.  Vieux Lyon;

21.  Confluence museum;

22.  people on bicycles;

23.  the so well organised traffic;

24.  blablaCar;

25.  the waiters’ and salespeople’s kindness ;

26.  the carts that sell crêpes;

27.  FNAC;

28.  the bars, restaurants and all public spaces without cigarette smoke;

29.  the atmosphere and the “Erasmus” friendships;

30.  the art – the access to art and its promotion.

What I will NOT be missing from France:

1.    the bureaucracy;

2.    the French people’s shallowness and indifference;

3.    the lack of spontaneity;

4.    the fact that everything is closed at lunch; 

5.    the fact that between lunchtime and dinner time you can’t eat anywhere in the city;

6.    the fact that after 8 o’clock in the evening (at the latest) most everything is closed;

7.    pronouncing every English word wrong; 

8.    public relations – very close to the Romanian ones; 

9.    dubbing all of the films, shows etc. in French; 

10.  the washing machine and the dryer on campus;

11.  the lack of common knowledge within the young generation; 

12.  the racism and the not-so-open attitude towards diversity;

13.  the French sense of humour – or lack thereof;

14.  the Internet speed; 

15.  the awful cell phone networks – much too expensive and a inversely proportional coverage.

What I missed terribly in Romania:

1.    my loved ones – family, friends and other beautiful people;

2.    people’s warmth in general;

3.    the food;

4.    the shops and restaurants, pubs etc. open; 

5.    the way Romanian people have fun;

6.    the jokes; 

7.    the music and literature in Romanian;

8.    some traditions and customs;

9.    the feeling of belonging, of “home”, of “my country”;

10.  to drive;

11.  the smart Romanian young people and the interesting chats with them; 

12.  the radio (not because it’s perfect, but because I love it); 

13.  the ambition, determination and ability to dream; 

14.  people’s ability to make due; 

15.  every day’s challenge.

I’ll always feel Paris

I’ll always have feel Paris.

Parisul a fost mereu o revelație pentru mine. Un vis, o stare, o minune și o strălucire pe care nu știam cum să o cuprind în brațe.

Am avut șansa să ajung la Paris pentru prima dată la sfârșitul lui 2013. Am povestit aici cum am respirat, plină de nesaț, fericirea enormă a capitalei franceze.

De atunci, am mai ajuns prin nebunia pariziană de încă vreo 4 ori. De fiecare dată, câteva zile mi-au construit imagini și amintiri și zâmbete cât tot cerul. Și-astfel, am trăit marele oraș în toate cele 4 anotimpuri, pe călduri inimaginabile și la -5 grade. Am stat în ploaie, am fugit prin ploaie, am așteptat în ploaie. Am luat câteva prânzuri pe iarbă și în Montmarte. Am mers cu metrouri pustii și cu metrouri în care se înghesuia, parcă, toată populația Franței. M-am rătăcit. Am cărat bagaje grele, am făcut mii de fotografii. Am mâncat multe clătite, am cunoscut câțiva oameni tare simpatici. Am văzut Luvrul aproape în întregime. Și alte muzee. Am mers mult mult pe jos. Am fost la Dome des Invalides și pe Champ de Mars și la Trocadero și la Opera Garnier și în Arcul de Triumf și în Jardin de Tuileries și în Jardin du Luxembourg și pe cheiurile Senei. Am băut ceai în curtea de la Palais Royal. Am ascultat muzică pe străzi ale căror nume le-am și uitat. Mi-am luat cărți de la anticari. M-am plimbat, îndrăgostită, pe bulevardul St-Germain și pe Raspail. Am fost și la Defense, așa, din pură curiozitate. Am alergat prin Place de la Concorde noaptea, prin ploaie. Am cântat, alături de zeci de necunoscuți, pe scările de la Sacre-Coeur.

Și-am lăsat parfumul ăsta pe care atât de mult îl pot iubi, să mă poarte, să mă îmblânzească, să mă cucerească pe viață...

Mulți spun că Parisul e imposibil, că e diferit atunci când locuiești acolo și te pierzi ca o furnică în marea lui poveste. Eu cred că e copleșitor și fermecător și mai cred că dacă-l înțelegi și dacă îl adori așa, ca o capitală aglomerată, bulversantă, plină cu de toate, nu ți-l vei mai putea scoate din suflet... Cel puțin, pentru mine, Parisul rămâne cealaltă inimă a mea.

*

Paris has always been a revelation for me. A dream, a wonder and a shine that I never knew how to embrace.

I have had the chance to visit Paris for the first time at the end of 2013. I had written here about how I breathed in, greedily, the enormous joy of the French capital.

Since then I have travelled through the Parisian madness another four times. Each time only a few days have built images and memories and smiles as big as the sky itself. And so, I have lived the great city in all of the four seasons, in unimaginable heat and at -5 degrees. I have stood in the rain, ran in the rain, waited in the rain. I have had a few lunches on the grass and in Montmartre. I have travelled in empty metros and in metros in which the whole population of France seemed to gather. I have gotten lost. I have carried heavy luggage, I have taken thousands of photographs. I have eaten a lot of crêpes, I have met a few very nice people. I have seen the Louvre almost in its entirety. And other museums as well. I have walked a lot. I have been to the Dome des Invalides and on Champ de Mars and at Trocadero and at the Garnier Opera and in the Arc de Triomphe and in the Jardin de Ruileries and in the Jardin du Luxemburg and on the Seine’s quays. I have drunk tea in the garden at Palais Royal. I have listened to music on streets with names I have already forgotten. I have bought books from antiquarians. I have strolled, in love, in the St-Germain Boulevard and on Raspail. I have been to Defense out of pure curiosity. I have ran through Place de la Concorde at night, through the rain. I have sung along tens of strangers, on the steps at Sacre-Coeur.

And I have let this perfume I love so very much to carry me, to tame me, to win me for life…

Many say that Paris is impossible, that it is different when you live there and that you get lost like an ant in its great story. I think it’s overwhelming and charming and I also think that if you understand it and if you adore it as a busy capital, mind-blowing, filled with everything, you wouldn’t be able to get it out of your soul anymore. 

At least, for me, Paris will remain my other heart.

 

  

Prin Amsterdam, cu inima pe bicicletă/ Around Amsterdam, with the Heart on the Bike

Olanda e o mare lecție de civilizație.

Cel puțin, ăsta e gândul principal cu care am rămas după câteva zile de hoinărit prin Amsterdam. E drept, nu sunt o prea mare fană a climei, dar spre deosebire de UK, aici am găsit multe alte motive pentru care să ador spiritul olandez (atmosferă, oameni, mâncare, etc.). 

Simplu și concis, că doar vorbim de capitala Olandei, ce m-a frapat e civilizația - ordinea, rigoarea, organizarea și curățenia. Până în cele mai mici amănunte, totul are un sens bine stabilit. Puțin marcată de această descoperire (nu tocmai neașteptată), mă gândesc că am sesizat contrastul ăsta puternic între Olanda și Franța și mă întreb cum l-aș fi perceput dacă aterizam la Schipol nu după 10 luni de Lyon, ci după 10 luni de București. Probabil aș fi simțit diferențele cu adevărat puternice.

Venind din Franța, mai exact dintr-un oraș foarte bine pus la punct, am apreciat Amsterdam-ul pentru că reușește să mențină așa un aspect în ciuda faptului că e o capitală europeană foarte aglomerată - plină de străini, turiști, afaceriști, studenți, etc. Trecând de aceste elogii care țin în mare parte de primele impresii, adevărul e că m-am îndrăgostit de oamenii Amsterdamului, căci i-am simțit mai toleranți, deși la fel de diferiți, adunați din toate părțile lumii, cu mult mai relaxați ca atitudine, mult mai departe de constrângeri și norme rasiale, mult mai deschiși la minte. Totul părea învelit într-o atmosferă libertină, cu aerul de independență aferent și-o degajare cotidiană perfect normală pentru toată lumea. Cred că i-am perceput pe oameni mai emancipați și asta m-a făcut să-i apreciez atât de mult.

Dincolo de asta și de toate atracțiile turistice (nu, nu ne-am plimbat cu bărcuța pe canale și nici nu am stat 4 ore la coadă să vedem podul în care a stat ascunsă Anne Frank sau muzeul Van Gogh - oricât mi-ar fi plăcut, dar am făcut un tur la pas cu un ghid mega-simpatic), am mers mult pe tot felul de străduțe care mai de care mai provocatoare, ne-am lăsat debusolate de traficul extrem al bicicletelor, am luat prânzul pe iarbă, în Vondel Park, ne-am prins urechile cumpărând bilete de tramvai, am întâlnit mulți români faini de tot, ne-am jucat cu un ghem-de-blană-pui-de-lup-extra-pufos într-o încântare fără precedent și ne-am distrat teribil din lucruri mărunte și aproape firești. Am dat o șansă și orașului de noapte și da, experiența asta aș repeta-o cu drag, așa cum, n-aș da pe nimic momentele alea de seară târzie când am mers pe cea mai faină bicicletă văzută vreodată, prin locuri neștiute și pe-un vânt răcoros, îmbietor, îmblânzitor...

Cred că ar mai fi multe de spus despre arhitectura fenomenală, farmecul canalelor, Red Light District, confluența dintre fostul cartier evreiesc și actualul cartier asiatic, piața de flori, zecile de mii de biciclete, arta stradală, muzeele impresionante, barurile primitoare, verdele și piatra și apa, gara Centraal și piața Dam și-atâtea altele care se prind de tine, simplu trecător, și-ți construiesc amintiri-bijuterii, bogății pe care nu le vei pierde vreodată - acestea toate care te fac norocos că le-ai întâlnit, trăit, îmbrățișat... Și ar mai fi de adăugat că aș reveni în miezul Olandei oricând, chiar și legată la ochi, chiar și  - sau mai ales - fără bilet de întoarcere.

*

The Netherlands are a big lesson in civilisation.

At least this is the main thought that remained in my mind after a few days of wondering around Amsterdam. It’s true, I’m not a big fan of the weather, but unlike the UK, I found here much more reasons to fall in love with the Dutch spirit (atmosphere, people, food etc.)

Sort and to the point, since we’re talking about the Netherland’s capital, what shocked me was the civilisation – the order, the rigor, the organisation and the cleanliness. Down to the smallest details, everything has a well-defined purpose. A bit taken aback by this discovery (not entirely unexpected), I kept thinking that I’ve noticed this radical contract between the Netherlands and France and I wondered how I would have noticed it if I were to land on Schipol not after 10 months in Lyon, but after 10 months in Bucharest. I would probably have felt the differences much more strongly.

Coming from France, more precisely from a very neat town, I have appreciated Amsterdam for its ability to maintain such an image despite the fact that it is a very busy European capital – filled with foreigners, tourists, business-people, students etc. Apart from these eulogies, which depend mostly on first impressions, the truth is I have fallen in love with the people of Amsterdam, for I have sensed them to me more tolerant, yet as much as they are different, coming from all over the world, with a much more relaxed attitude, far away from any racial norms or compulsions, much more open-minded. Everything seemed covered in a libertine atmosphere, with the related sense of independence, and a perfectly normal mundane liberation for everybody. I think I have perceived the people as being more emancipated and this had made me appreciate them so much more.

Apart from this and all of the tourist attractions (no, we didn’t go for a ride on canals, nor have we waited for 4 hours in a queue to see the attic in which Anne Frank hid, or the Van Gogh museum – as much as I would have enjoyed it, but we have had a walking tour with a very nice guide), we walked a lot on all kinds of streets, one more provoking than the other, we have let ourselves to be bewildered by the extreme bicycle traffic, we had lunch on the grass in Vondel Park, we found it hard to buy tram tickets, we’ve met a lot of great Romanians, we have played with an extra-fluffy-ball-of-fur-wolf-cub with an unprecedented joy and we had great fun out of small, almost normal things. I have given the city at night a chance and yes, I would happily repeat that experience, just as I wouldn’t, for the world, exchange those late night moments when I have ridden the greatest bicycle I had ever seen through unknown places, with a cool, indulging, taming wind…

I think there would be much more to say about the phenomenal architecture, the charm of the canals, the Red Light District, the confluence between the old Jewish neighbourhood and the current Asian neighbourhood, the flower market, the tens of thousands of bicycles, the street art, the impressive museums, the friendly pubs, the green and the stone and the water, the Centraal train station and the Dam market and so many more things that catch on to you, a simple passer-by, and they build you gem-memories, treasures that you will never lose – all these that make you lucky to have ever met them, lived them, hugged them… And something else that should be added is that I would return to the heart of the Netherlands anytime, even blindfolded, even (or especially) without a return ticket.