Se pare că la mijlocul lui noiembrie iarna s-a grăbit să vină. Ca-n povești pentru că viața mea își scrie acum o poveste de vis. Ca de iarnă... ca de un vis imens care se împlinește așa cum mi-am dorit ani în șir. Un vis care nu are echivalent în cuvinte sau imagini, nici în cântece sau expresii non-verbale, poate doar în emoții... Un vis cât un miliard de emoții care mișună în interiorul meu și-și caută țipete destul de înverșunate, de revelatoare, de puternice să se poată exprima...
Un vis despre care cei care îmi cunosc sufletul știu că mă reprezintă, că a crescut în mine de atât de mult timp încât am și uitat cum a început, visul acesta care e dragostea mea secretă, o fericire de nedescris și de necuprins...
Simt că de mâine nu voi face altceva decât să caut forme de a manifesta preaplinul acesta... Toate trăirile care se vor juca în mine, sentimente cu chip de mulțumire și-o minune care depășește cu mult semnificația cuvântului ”fericire”.
Visurile devin realitate. Ori poate realitatea e de vis... Cu siguranță, realitatea mea, cea care va începe mâine, va adăposti sub ea toate bucuriile umanității, căci asta îmi strigă în inimă plăcerea visului împlinit...
Zâmbind în așteptarea dimineții mi-am adus aminte de întrebarea unui vamaiot drag: ”Ce culoare are sufletul?”... Cred că are culoarea visurilor împlinite pe care le-a respirat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu