Prima lună dintr-un șir ce nu își caută sfârșitul...

Bilanțul primei luni petrecute în micul Paris este cu mult mai luminos decât prevestea începutul aventurii.
Prima lună departe de casă a trecut greu, zilelele au părut uneori atotputernice, uneori prea ploioase ori călduroase, uneori interminabile, uneori dezamăgitoare, uneori pline de speranțe, zâmbete și oameni faini.

După mai bine de 30 de zile (neîntrerupte de publicitate), pot spune că am învățat harta metroului, am găsit singură Sala Palatului, unele locuri în care am cursuri, Club A, Cinema Pro. Am fost în regie, am circulat cu autobuze de noapte, m-am întors acasă cu taxiul, am vorbit cu oameni necunoscuți la metrou și la covrigăria de la Piața Victoriei, m-am plimbat prin IOR, am citit în parcul Gării de Nord, am citit în metrou, m-am plimbat prin centrul vechi, m-am blocat în lift, am fost într-o super ceainărie, am fost la Humanitas Cișmigiu, m-am plimbat prin Cișmigiu, am găsit un centru bun și ieftin de printuri (cu recomandare), am fost la protest pentru Roșia Montană, am fost la film la UNATC, am fost la deschiderea anului universitar în Casa Poporului, am dat din cap pe AC/DC, am ascultat folk live în gară, m-am uitat la multe filme, am fost în București Mall, am fost la aeroport, am fost chiar și la Spitalul Universitar (asta nu e tocmai o mândrie, dar e un adevăr), m-am pierdut și am lăsat marele oraș să mă copleșească mult prea mult...

Pe lângă toate astea, mi-am revăzut mulți oameni dragi (mai am încă mulți de întâlnit), am cunoscut câțiva oameni absolut geniali care mi-au înseninat multe zile, am râs mult, am plâns cam tot pe-atâta, am devenit mai încrezătoare, cred eu și puțin mai puternică. Am mai crescut, am învățat să casc ochii mai larg, să am mai multă forță să mă bucur, să-mi deschid sufletul mai des, să nu mă las descurajată și să nu uit nicicând că visurile se împlinesc.

Pentru oamenii noi sau vechi, dar atât de frumoși, care mi-au dăruit îmbrățișări și momente de imortalizat în fotografii incredibile, pentru tot spiritul agitat și tânăr, fremătând mereu, al capitalei, pentru felul în care se vede orașul plin de lumini, noaptea, de la geamul meu, pentru toate drumurile extrem de lungi și obositoare, pentru toate rătăcirile, pentru seninătate și un miez de toamnă așa cum nu mi-am imaginat vreodată că ar putea să îmi ofere Bucureștiul, simt că am ales bine. Simt că e ceea ce îmi trebuie, așa cum trebuie. Știu.