De-a v-aţi ascuns

Omida fluture zâmbeşte pătimaş. 

Tu nu mai ştii

"Afară, viforul lor izbeşte în zid..."
Eu însă nu sunt un zid. Sunt o rază de soare. Sau un val. Şi tot frigul şi toată brutalitatea exteriorului lasă în mine urme. Îşi pun amprenta pe pielea mea. Nu sunt un zid. Nu pot fi. Nu vreau.
Pentru că sunt atingeri care fac bine, care vindecă. Sunt atingeri mai tandre decât îmbrăţişările, mai discrete decât surâsurile, care se transformă în legături ce înalţă, mulţumesc, întregesc...
Să simţi astfel de oameni, de cântece, de gânduri, ajungi să realizezi că dacă ai fi zid, ai pierde toate astea. Aşa că mai bine val, zbor sau orice desen de viaţă ce se macină, se manifestă, se schimbă, arde...

*

Mă gândesc des la tine.
Am vrut să ştii.
Mulţumesc.

Ziua pământului din care cresc

Nu ştiu să tac
Îmi ticăie laolaltă

plămânii
limba
irişii
tot timpul
Tu crezi că râd şi te întorci cu spatele
plângi că vrei să ne jucăm
de-a copacii
din cărţile de colorat
ale copiilor care n-au iubit nicicând cariocile
Hai să fim eco
îmi şopteşti
când n-avem nevoie de electricitate
Uiţi
uiţi strig
din mijlocul apei risipite
ai uitat
de ceasul meu biologic
Am plecat.

Primavara la radio are versuri albe

Povesteam zilele trecute despre ideea de tristete de care ma bucur intr-un fel aparte. Citind '"Cel mai iubit dintre pamanteni', am gasit prin gandurile lui Victor Petrini, exprimarea exacta a tot ceea ce voiam eu, de fapt, sa spun: "Sunt fericit in nefericirea mea". Atat.

Mergand totusi mai departe, nu pot sa nu dedic fericirea mea lucrurile, mai mult sau mai putin marunte, care ma intregesc, imi urca sufletul aproape de cer, exact ca-n poezia "Ce bine ca esti" (Nichita Stanescu). "Ce bine ca esti!" le-as spune cu o sinceritate fireasca, naiva chiar, acelor oameni speciali, care-si impart cu mine portii de zambete si ganduri frumoase, muzica, pasi, incredere si mesaje blande. Ce bine ca esti! - i-as spune nu doar poeziei, fotografiei sau soarelui, ci si radioului pe care, vai, cat de tare pot sa-l iubesc...

Si pentru ca tot am ajuns la radio si pentru ca oficial am o emisiunie, duminica, de la orele 18.30, o sa va invit sa ma ascultati, sa va bucurati de invitati, de muzica si de povestile pe care incerc sa vi le ofer in seara sfarsitului de saptamana. Pagina de facebook a emisiunii o puteti accesa de aici, iar de ascultat, numai cu sufletul deschis, pe 92.4 Fm sau pe www.radiogalatimedia.ro. Va astept cu mare drag!

Revenind la fericiri, cred ca infuzia asta de primavara ma tot impinge la a recunoaste bucuria maruntisurilor care mi se astern in viata in cheie majora, ca in viata oricui, de altfel, insa depinde de fiecare cata importanta decide sa acorde micilor pietricele care aruncate in apa marii o pot tulbura in cel mai frumos mod cu putinta.

A, si ajutorul. Ajutorul pe care eu il cer atat de rar dintr-o incapatanare/ rusine/ nu-stiu-cum-se-numeste, imi indruma spiritul spre ferestre, spre lumina, intotdeauna spre tot ce-i mai bun. Ajutorul nu e doar al oamenilor care ma iubesc si am realizat asta chiar prin blogul meu. Mi-am dat seama ca blogul acesta imi e tare util. Nu numai pentru ca ma pot deschide in felul meu, metaforic, aici, dar pentru ca tot au trecut primele simulari de bac, iar la simularea de la limba romana, m-am surprins scriind eseurile, din instinct (fara niciun fel de gand prealabil ori poate din obisnuinta), cu paragrafe delimitate de spatii, exact asa cum scriu pe blog. Din cate am inteles, a fost apreciata ordinea scrisului meu (ordine de care sunt obsedata, in general, nu doar in scris), asa ca uite cum mi-a fost blogul de folos cand nici nu ma asteptam. Nota la romana a fost cea mai mare (dintre toate simularile mele), adica un 9.70 mandru, la informatica un 9.15 timid, iar la cea mai grea dintre ele (cu subiecte de olimpiada chiar), la matematica, pentru cunoscatori, am obtinut o nota de trecere de care, pentru moment, sunt multumita. Saptamana viitoare iar incep simulari si vreau mai mult de la mine.

Desigur, nici admiterea nu e de neglijat. Dar inca nimic despre asta, caci asa am eu o intelegere cu sortii: nu dezvalui nimic pana nu iese cum trebuie. Asadar, va voi anunta la momentul potrivit, direct din postura de studenta. Asta daca sunteti curiosi.

Cam asa alearga viata mea, cu radio, muzica si poezie, oameni apropiati, oameni de care mi-e dor, o privire de speranta catre zilele unui august lipsit de griji, multa multa matematica, destinul lui Victor Petrini si alte nelinisti de ordin sufletesc fara de care m-as dezice de la a fi eu insami.

Totusi, "primavara se joaca-n palma mea" si o savurez cat de des am ocazia unei plimbari ad-hoc prin razele ei jucause. E ca un vis ori un cantec pe care l-as asculta la nesfarsit, aceasta indepartare de iarna...

Sa renasca! Sa renastem si noi cu-o minte proaspata si-o inima cu mult mai plina de dragoste!



p.s.: Imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, insa aceasta postare a fost redactata la un calculator strain.

De la - la + Infinit

"Tristeţe elegantă" mi-au spus cei de la Cenaclul Noduri şi Semne, după ce le-am citit poemele mele, vinerea trecută. Cronica o puteţi citi aici. În fiecare zi de vineri, când merg la cenaclul de la Viaţa Liberă, realizez cât de mult mă umplu oamenii de acolo cu atâta frumuseţe şi căldură, încât rămân uimită de darul ăsta pe care-l primesc, fără să fi făcut ceva să-l merit cu adevărat. Ei sunt precum nişte baloane colorate pe care le ţin strâns, de teama vreunui vânt meschin şi cu care îmi place să mă plimb prin orice fel de lumină pentru că ştiu că, atunci când îmi doresc, tot ele mă pot purta în zbor, în oglinda mării, unde toată lumea asta multă şi aglomerată e doar mică şi neînsemnată.

"Tristeţea de fapt, e a ta"... îmi sună în cap versul ăsta, poate şi datorită unei discuţii despre tristeţea mea "elegantă" din poezii, care, de fapt, este a mea... Dar ceea ce e ciudat, paradoxal aş spune, e că tristeţea mea nu mă întristează, tristeţea mea se concentrează într-un focar de melancolie şi respiră la unison cu toate trăirile mele, cu întreaga mea lume. Melancolia mea, trăirea mea, bucata din mine care mă desenează ca un copil care-şi conturează personajul preferat dintr-o carte cu cea mai vie cariocă. Valuri multe ţipă în mine şi ţipă atât de tare încât am ajuns să cred că e un cântec. Am înţeles că eu aşa văd, aşa simt, aşa iubesc. Muzica aceasta mă îmbie la dans, aşa că, ce-aş putea să-mi mai doresc?!

Sentimentul ăsta ce colcăie în mine mă împinge către gândire, către un freamăt de vorbe neliniştite căutându-şi locul într-o poezie, într-o intervenţie din emisiunea de la radio, într-un eseu pregătit pentru bac sau pentru admitere, într-o fotografie de care mi-e dor. Mă fugăreşte duios către visuri îndrăzneţe, către limite depăşite, munţi cuceriţi sau provocări neaşteptate.

Până una alta, a venit primăvara. Şi-am simţit ziua asta ca pe-o izbăvire pentru că aşa am ales să o primesc. Până în oase, până în măduvă, până-n adâncul meu. Mi-am dorit enorm să treacă toată amorţeala iernii, să simt că renasc, să inspir aer proaspăt cu soare peste tot, să-mi pot pipăi curajul în lumina după-amiezelor din ce în ce mai târzii. Tristeţea mea e mângâiată în cel mai tandru mod cu putinţă de anotimpul fermecat al primăverii. Şi sufletul meu îşi primeşte hrana, îşi trăieşte povestea şi crede mai departe. În bine şi frumos, în oameni ce-l îmbrăţişează şi în tot ceea ce iubeşte...

De la - la + infinit simt, mă revolt, zâmbesc, strig, iubesc, respir, cred, caut, scriu, iubesc, vreau, mă tem, gândesc, încerc, iubesc.