Reîntregire

Experienţa de la Piteşti nu poate fi redată în cuvinte. Paradoxal, toţi cei ce ne-am adunat acolo iubeam într-un anumit fel supremaţia cuvântului şi cu toate acestea acum încerc din răsputeri să potrivesc emoţii şi trăiri în propoziţii care să le arate la adevărata lor valoare.
Nu o să povestesc, pentru că povestea aceasta nu s-a terminat, ci continuă încă...
Am cunoscut oameni minunaţi, am învăţat lucruri cât pentru încă o viaţă, am zâmbit, am fotografiat, am fost eu, am trăit. Ne-am făcut cuib în locuri adăpostite de o toamnă pictată parcă şi ne-am împărtăşit unii altora fericire - fericirea în toate formele ei.
În ceea ce mă priveşte, am câştigat în acest noiembrie ruginiu tot ce am pierdut în anii trecuţi în care luna asta mohorâtă nu ştia decât să-mi smulgă bucăţi de suflet, fără a-l mai completa... Acum, am primit în dar inimile pline de strălucire ale celor alături de care am petrecut ore desprinse din cele mai frumoase filme despre prietenie, zâmbete şi cuvinte... Acum simt că m-am întors cu un suflet reîntregit, în care îi păstrez pe toţi cei de acolo, care, fără să-şi dea seama, au devenit ai mei.
Cu o cerneală specială din dor profund le scriu mare despre dragostea mea pentru ei toţi şi le mulţumesc pentru că i-am cunoscut şi pentru că... povestea merge mai departe...


P.S.: Nu cred că există un cântec care să exprime mai bine sentimentele din inima mea.



P.P.S.: Oameni faini să ştiţi că-mi sunteţi cumplit de dragi!