uneori mai laşi loc de multe cuvinte
după ce-ai pictat tot ce-ai avut în minte...
de tot atâtea ori, eu îţi răspund ori poate,
te completez în gând, tăcut, în trista noapte...
de multe ori te regăsesc pe-aici, pe-aproape,
iar inima-mi bate, pielea simt cum mă arde...
dar totuşi mai bine-i aşa de departe,
un bine care-n prezent cu greu ne desparte.
ştiu că mă ştii, dar ce nu mai ştim
e nebunia cu care puteam să iubim...
nu ştiu care noi sau în care răstimp,
dar ştiu că iubirea se dă acum la schimb.
am înţeles că rândurile-ţi sunt din nou,
fără destin, destinatar, doar c-un ecou...
la mine-n suflet, unde-i loc destul,
mereu a fost, dacă te-ar fi făcut sătul...
cât despre ale mele şoapte-n rime,
fi-vor mereu scrise cu tine,
căci eu doar aşa ştiu a spune versuri,
cu aceleaşi tainice, iubite-nţelesuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu