Tu

Mi-s ochii altare şi cer jertfe luminii,
mi-i sufletul pântec al roditoarei iubiri
şi negre şi verzi minunate gândiri,
iar noaptea-i orchestră de stele şi şoapte,
şi-n palme tu porţi un albastru departe.

În oase ne curg deşarte-ntrebări,
căci noi auzim ale lumii viori,
din soare desprindem dorul ascuns
şi-n lună întoarcem al nostru răspuns,
iar buzele ard în sărutul apus.

Ni-s pleoapele grele de-al zilei infern...
doi fluturi dansând în sălbatic etern.
Se nasc între noi divine cuvinte,
în întuneric mai bat doar clopote sfinte.


***

rânduri scrise pe fugă acasă, apoi mergând pe straduţa mea preferată
şi şlefuite la o masă cu prieteni dragi, pe o terasă ascunsă, cu muzică metal în fundal
şi cu inspiraţie luată dintr-o jumătate de bere caldă şi din tăcerea lor neliniştită.
aceste rânduri tind să devină un cântec, iar noi vrem doar să-l cântăm...