Vorbeşte marea...

Marea mea minunată m-a aşteptat din nou neliniştită şi frumoasă...
De data aceasta i-am povestit iubirea mea, iar ea mi-a promis ca ne va proteja cu valuri eterne, cu bolta cerească împăienjenită de stele şi cu muzica fiecărui răsărit...

Cred că ceea ce a fost acolo rămâne în noi prins într-o cuşcă de nisip ars de soare. Folkul ne-a intrat în vene şi curge la unison cu sângele nostru.

Marea a acompaniat melancolic spectacolul de suflete întinse pe grifurile chitarelor. Marea ne-a iubit pe toţi ... iar folkul ne-a căsătorit cu marea.

Moţu' a dominat totul, căci noi l-am făcut prezent: viu, remarcabil, "cel mai frumos din oraşul acesta" şi "tânăr, doamnă, tânăr..." ca întotdeauna, prin lumina inimilor noastre ce băteau în aplauze puternice ca bătăile aripilor călătoare...

Cuvintele sunt doar picături mici înşirate pe foi de hârtie din esenţa supremă a iubirii şi a fericirii din noi. Cuvintele sunt neputincioase să ne deşire ale noastre trăiri îndrăgostite... fără ca noi să mai ştim exact ce iubim mai mult... muzica, oamenii, stelele, marea sau... dragostea?! sau poate le iubim pe toate, căci toate sunt o singură bătaie a inimii...