Eroi de nimic.

Nu, nu suntem blestemaţi.

Murim doar... de prea multă viaţă. De prea mult rău şi de prea... banal.
Murim în zadar, ne facem bagajele revoltaţi pe lumea asta murdară de cenuşa tuturor crimelor
umanităţii,
De parcă murind pornim o revoluţie, de parcă numai prin moarte vom fi... eroi.

E
r
o
i...

Da, eroi într-o gară în care a plecat chiar şi ultimul tren spre... viaţă.
Murim eroic, dar murim greşit.
Ca şi când moartea ar spăla mizeria umană...
Ca şi când...
dacă am muri...
o să scăpăm de ape tulburi,
de imposibilitate, sărăcie, degradare, umilinţă, sau de prostie...
de iresponsabilitate şi maşini scumpe, de gunoaie şi oameni de nimic.


Murim ca un pahar care se sparge, plin de toate lacrimile ce s-au plâns în lume ...
căci lacrimile nu contează, niciodată nu au contat.

Astfel, ne vrem eroii unei vieţi pe care nu avem curajul decât s-o părăsim.

Doar asta va rămâne din tine, eroule!
cenuşa peste care bate vântul...
şi peste care o să treacă timpul.