Marea şi Plaja - eu

Şi am început din nou să scriu scrisori... Şi am renăscut şi mi-am pregătit aripile, gata să zbor în privirea înaltă a albastrului meu infinit...


Mi-e dor de mare... aşa încât acum, aici, se aştern cuvinte de valuri, iar spuma care face dragoste cu nisipul este sufletul meu care dansează vals pe muzica lui Ravel şi pe... plajă.
Plaja e locul în care eu m-am născut... nu, nu marea. Deşi o iubesc atât, deşi sunt una cu zbuciumul apelor ei, deşi îi aparţin în întregime, plaja mi-a pictat fiinţa. Plaja arsă de soare, îmbrăţişată de ploile calde ale începutului de toamnă timdă, sărutată de zâmbetele ninsorii nebune în miez de iarnă, împrimăvărită, cultivând seminţele bucuriei în fiecare început de martie şi visând cât o vară eternă... O plajă hrănită de mare şi confundându-se adeseori cu aceasta, căci împletitura de valuri legănate cu nisip umed e legătura care face plaja şi marea de nedespărţit - precum albastrul nu se poate despărţi de cer sau scoarţa copacului, de copac. Pentru că plaja şi marea sunt două gânduri senine unite în aceeaşi zvâcnire a inimii. Plaja e versul poeziei valurilor, iar marea este glasul care cântă versurile plajei; amândouă - şi marea, şi plaja, nefiind decât oda soarelui.
Iar eu - eu m-am născut din nisipul scăldat în soare al plajei şi am crescut în inima valurilor, aşa încât am devenit exact parte din împletitura care uneşte marea şi plaja în aceeaşi fotografie - eu sunt marea şi plaja totodată, la fel cum sunt verdele şi iarba, raza de soare şi strălucirea ei ...