Miercurea fotografiată

Ne-am gândit noi [eu, Alex, Oana şi Andrei] că astăzi ar fi o zi perfectă de fotografiat. Şi chiar a fost!
Chiar dacă faleza e inundată, chiar dacă a mai plouat pe alocuri, chiar dacă poliţistul care nu prea înţelege el arta ne-a dat afară din gară, chiar dacă am mers prin mocirlă, după Oana şi Andrei, chiar dacă probabil Alex o să facă hernie de la cât m-a cărat în spate, chiar dacă am sfârşit cu două chitare[!] adăpostindu-ne într-un foişor alături de mulţi alţi oameni şi am ajuns acasă cu cămaşa lui Andrei pentru că muream de frig, all in all, ne-am distrat, iar fotografiile suvenir de mai sus stau mărturie.
Cât despre ce a ieşit din punct de vedere artistic şi regizoral, într-un post viitor [aşa, ca să crească suspansul...].

Marea şi Plaja - eu

Şi am început din nou să scriu scrisori... Şi am renăscut şi mi-am pregătit aripile, gata să zbor în privirea înaltă a albastrului meu infinit...


Mi-e dor de mare... aşa încât acum, aici, se aştern cuvinte de valuri, iar spuma care face dragoste cu nisipul este sufletul meu care dansează vals pe muzica lui Ravel şi pe... plajă.
Plaja e locul în care eu m-am născut... nu, nu marea. Deşi o iubesc atât, deşi sunt una cu zbuciumul apelor ei, deşi îi aparţin în întregime, plaja mi-a pictat fiinţa. Plaja arsă de soare, îmbrăţişată de ploile calde ale începutului de toamnă timdă, sărutată de zâmbetele ninsorii nebune în miez de iarnă, împrimăvărită, cultivând seminţele bucuriei în fiecare început de martie şi visând cât o vară eternă... O plajă hrănită de mare şi confundându-se adeseori cu aceasta, căci împletitura de valuri legănate cu nisip umed e legătura care face plaja şi marea de nedespărţit - precum albastrul nu se poate despărţi de cer sau scoarţa copacului, de copac. Pentru că plaja şi marea sunt două gânduri senine unite în aceeaşi zvâcnire a inimii. Plaja e versul poeziei valurilor, iar marea este glasul care cântă versurile plajei; amândouă - şi marea, şi plaja, nefiind decât oda soarelui.
Iar eu - eu m-am născut din nisipul scăldat în soare al plajei şi am crescut în inima valurilor, aşa încât am devenit exact parte din împletitura care uneşte marea şi plaja în aceeaşi fotografie - eu sunt marea şi plaja totodată, la fel cum sunt verdele şi iarba, raza de soare şi strălucirea ei ...

Înălţimi de inimi

"Deodată căzu...
şi aripile sale se frânseră uşor,
căci ce este pur în astă lume se sfărâmă repede."

Balada unui răsărit în doi

Stăteam înfrigurată, lipită de tine, gândind la cifrele sfidătoare de pe ceas ce înfăţişau zborul neclar al timpului şi primele clipe dintr-o dimineaţă necunoscută.
Stăteam amândoi în balconul tău de la etajul 3 din care îţi poţi imagina un răsărit perfect, ca şi când ai picta tu soarele izvorând din pervazul geamului...
Imaginea din ochii mei, cu cerul fotografiat în culori confuze, de parcă fotograful ar fi deschis intenţionat diafragma prea mult, mi se destăinuia, sinceră, asupra unei îmbrăţişări cu iz de baladă şi aromă de gânduri pierdute în amintire...Ca o ţigară stinsă prea repede se transformase noaptea în zi sub ochii noştri...
În pupilele dilatate de nesomn se oglindea sălbatic spectacolul unei dimineţi calde de vară. Cafeaua din cana albă aproape se terminase...
Raze timide de soare , născute parcă dintr-un răsărit hoinar, ne încălzeau palmele însetate de pielea celuilalt şi înfometate de iubire.
Iunie îţi desena zglobiu pe obraji povestea noastră de dragoste, povestea acelei nopţi şi a tuturor celor ce vor urma...Cerul cânta o nocturnă de Chopin suav, acompaniat de acorduri fine de aripi neobosite ce călătoresc întotdeauna; aripile pescăruşilor matinali şi gălăgioşi care recită doar poezii cu rime albe şi cântă strident arii din "Traviata" lui Verdi.
În pacea dimineţii de cireşe coapte mă sărutai zgomots şi indiferent ca şi cum mi-ai fi dăruit acel răsărit mahmur de printre blocuri şi străzi străine mie, să îl port pe deget, ca pe un inel, după bunul meu plac, dar având pecetea iubirii tăinuite, căci era darul tău...

Sub stelele invizibile ale dimineţii de iunie, am scris fiecare în palma celuilalt începutul drumului nostru... drum de vară veşnică şi flori de iubire înflorite mereu.






I.

Despre timp

"Prea mulţi nasturi de încheiat şi descheiat în fiecare zi..."

Suflet rebel

Aşa cum am mai spus, un suflet rebel e uşor de iubit dar greu de păstrat.
Iar eu sunt un suflet cu aripi de cerneală neagră şi zbor în măreţia călduroasă a cerului de vară...
Pentru mine e mereu vară...

"Wrong. Do it again!"

Cineva spunea: "profesorii sunt ca poliţiştii de circulaţie: te dirijează, te penalizează, te amendează dacă aşa vor ei... Iar dacă ei te direcţionează într-o direcţie, iar tu faci accident că ai făcut ca ei, tot tu eşti de vină şi tot pe tine te penalizează şi amendează..."
şi avea dreptate.


Fără cuvinte.


Pink Floyd cu dedicaţie.




şi versurile ataşate în caz că nu înţelegeţi dedicaţia:

"We don't need no education
We don't need no thought control
No dark sarcasm in the classroom
Teachers leave them kids alone
Hey! Teachers! Leave them kids alone!
All in all it's just another brick in the wall.
All in all you're just another brick in the wall."

Şi noi ne iubeam...

"Plouă infernal..."


Ploaia aceasta... "ploaie de tot nebunească... " este a noastră...

Pentru clipa noastră de preaiubire...
când stropii de ploaie dansau şi ne scăldau chipurile zâmbitoare...
când mâinile mele vroiau să prindă ploaia întreagă...
în ochii tăi cerul plângea... de dragoste, de dor, de frumuseţe...
mă sărutam cu tine şi cu... ploaia...
era momentul nostru... eram actorii principali
şi jucam pentru prima dată... iubirea...
era premiera tuturor bătăilor de inimă...

"cine-s mai frumoşi...? oamenii? ploaia?"
... privirea ta îndrăgostită, obrajii mei uzi,
sufletele noastre, iubitule...



Pentru că ...

pentru că te-am găsit
m-ai găsit
ne-am găsit.



Te iubesc.

Despre ambiţia cuiva de a face alt om din mine

dă-mă la remaiat
du-mă la întors, ţese-mă din nou,
zugrăveşte-mă, pune-mi alt guler,
altă manşetă, alt zbenghi
dă-mi alt număr la pantofi,
toacă-mă mărunt
şi umple-mă cu condimentele moralei tale
împunge-mă cu o mie de sfaturi,
împrăştie-mă în patru vânturi
şi vei observa că acolo unde cad
se umple locul de mine.


[Lucian Avramescu]

Capriciul de seară în ochii ei...

O piesă atât de frumoasă a lui Hippie [789 Art] şi mult prea puţin cunoscută.

Să promovăm, deci, valori reale! ! !


[LE] ma îndrăgostesc de tine pe acordurile acestea... iar şi iar şi iar...

Loving you sunday morning

Sub cer de soare, iubirea ne salvează. Şi zâmbeşte...
căci "din candoare se naşte totul" ...

Am să mă întorc bărbat

Câteva fotografii de la piesa minunată "Am să mă întorc bărbat", extraordinar jucată de cei de la 10C...
Felicitări pentru tot ceea ce au realizat şi mai ales pentru scopul pe care l-au avut - să ajute un băieţel bolnav de leucemie.

Aplauze la scenă deschisă.

Iubire compilată

Noi doi ... suntem o matrice.
Un tablou bidimensional.
Tu - întreg - eşti totalitatea liniilor. Pe fiecare linie ai câte un strop din parfumul meu... Iar eu... sunt toate coloanele. Pe fiecare coloană am câte două acorduri din cântecele tale. La fiecare coordonată ne intersectăm privirile şi atingerile, zâmbetele şi îmbrăţişările.

La fiecare coordonată iubim.

Iubim cu memorie dinamică, ceea ce înseamnă că, pentru fiecare sărut, mai alocam o bucaţică din amintirea noastră, iar numărul de coordonate în care sufletele noastre, amândouă, devin unul singur, creşte.

La fiecare coordonată ne iubim.

Coma - revelaţii

Aseară, club Zod!ar, orele 20 [cică] - mare concert Coma...

Acum, să fiu sinceră, îmi plăceau Coma. Auzisem ca îs foarte mişto live bla bla bla, dar sincer, nu prea am crezut. Ne ducem şi noi să vedem concertul, noi [fără un om care a stat să învete - îi apreciez conştiinciozitatea, neîndoielnic, a ratat ceva unic, dar eu tot îl iubesc].
Am ajuns pe la 9 acolo. Trece o oră, mai trece una... plictiseală, povestiri [vamă, 'am să mă-ntorc bărbat', mc donalds...], iar plictiseală... la la la ...
La un moment dat, Coma pe scenă. Solistul - draguţel el aşa... nu promitea prea mult. Şi încep să cânte...
...
...
...
Cuvintele nu îşi mai au rostul. Genial e mult prea puţin ca să descrie felul în care au cântat. Pur şi simplu, m-am îndrăgostit de Coma.

O să postez aici "Nu vreau fetiţo casă", live la Galaţiiiiiiii seara trecutăăă... ca să vă faceţi o idee despre ce vorbesc. Pur şi simplu, fără cuvinte.






p.s.: le multumesc baietilor de la Coma [in special, Catalin... ;;) ] pentru ca mi-au lasat mie playlistul: fata - verso chiar.

Titlu anticipatoriu - Iaşi

Mă tot gândesc la cum ar trebui să încep această postare despre ... despre... IAŞI.
Neîndoielnic, o să povestesc totul aşa cum a fost, fără să photoshopez vreo secvenţă.

După ce am reuşit performanţa de a dormi DOAR 20 de minute noaptea trecută (incipit anticipatoriu, simbolic, la fel ca şi cel din tren), la ora 5 a sunat ceasul... am ajuns la gară, urcat în tren, aşezat, toate bune şi frumoase... Nu, nu, nu e bine aşa... varianta corectă: s-a ajuns la gară, s-a urcat în tren, s-a aşezat, s-a plecat... (trenul se pleacă, în România se fură, etc.)
Am reuşit să dorm puţin pe drum, apoi m-am apucat şi eu, alături de fetele conştiincioase să repetăm prezentările. Doresc să prezint scuzele mele pe această cale băietului pe care l-am stresat cu limbajul de programare pe care nu ştiam să îl prezint (eu: nu dom'le că 'for-ul' ăsta nu e buuun... eu acuma văd că nu e bun!!! ce mă fac? e scris greşit peste tooot :(( / el: stai măi liniştită, că nu ştie nimeni că nu e bun... îl considerăm bun şi gata!). În cele din urmă am ajuns şi în fenomenalul Iaşiiiiii ... cu tone de bagaje mai cărate în spate, mai târâte după noi... hai să căutam mallul... bine bine... mall, da' ce mall? Am aflat de la un taximetrist semidraguţ că 'Moldova' e cel mai aproape şi ca trebuie să mergem înainte şi apoi să facem dreapta. Doresc să îi mulţumesc omului pe care l-am întrebat unde trebuie să facem dreapta şi care ne privea atât de speriat... En fin, am ajuns şi la marele Mall... Am umblat, fetele au umblat, m-am plictisit, ne-am dus să mâncăm. Ce am învăţat de la Pizza Hut?! Că viaţa-i plină de alegeri, da nici chiar aşaaaaa!!! [Blat subţire, classic, pufos? Sos dulce, picant? Ceva de băut? etc...] După 20 de minute de aşteptat comanda, după încă 20 de minute de mâncareee şi împlinire sufletească... a urmat... ce n-a văzut Iaşiul de când e el: 5 fete îmbrăcate normal intră în toaletă... după doar 15 minute are looooc THE BIG THING: schimbarea!!! 5 fete în uniformă de CNVA, elegante, frumoase [sacouri, fuste, cravate, pantofi] ... parcă eram alte persoane : >. Biensur că nu puteam să ne deplasăm până la Colegiul Naţional decât cu taxiul. Toate bune şi frumoase, festivitate de deschidere... o fi, o împărţi, a vorbit x şi y şi z... "un cuvânt de început" care a durat şi a durat şi a durat... După ce credeam că s-a terminat cu festivitatea mai vine şi o lansare scurtă de carte şi apoi 3 prezentări ale unor oameni din comisie. Să vezi acolo cosmogonie şi Eliade şi escatologie... şi "acum voi încheia" şi a mai vorbit încă pe atât... Prelegerile se tot prelungeau, programul se tot decala, "trenul plecaaa" [să îl cităm pe Chirilă]. Cu puţin ajutor din partea... noastră! s-a format un juriu [improvizat] care să ne jurizeze şi nouă prezentările, măcar să nu zicem că am muncit chiar degeaba, [putem spune că am muncit aproape degeaba]... Am prezentat, doamnele au mâzgâlit pe foi câteva impresii, am fugit să prindem trenul. Din fericire, am ajuns la timp la gară [mulţumim taximetriştilor ieşeni care nu vor să te înşele şi chiar te duc pe drumul cel mai scurt] şi a avut loc cea de-a doua transformare spectaculoasăăă... Ne-am schimbat în tren. Nu, nu în baia trenului, în vagon. Măcar pentru cât de 'James Bond' am fost şi tot meritam un premiu :-j.
Iar drumul înapoi către Galaţi a fost exhaustiv umplut cu povestiri de ici şi colo despre toatăăă toatăăă lumea. A, şi să nu uităm: "în uterul cosmosului".


All in all, mi-am îmbogăţit lista de oameni frumoşi cu 4 fete geniale, am găsit un magazin foarte fain pe o străduţă din Iaşi şi nişte cântăcioşi cu două chitări în pasaj, mi-am schimbat în totalitate părerea despre Colegiul Naţional [din rău în mai rău] şi mi-am confirmat şi teoria: neîndoielnic, al naibii de ofticoşi ieşenii...

Wamintirile

O piesă pur şi simplu genială a moldovenilor de la Alternosfera. Mi se făcuse tare dor de piesa asta... O să o postez aicea, să mai asculte şi lumea trupe din astea anonime de cântă foarte bine şi dau clasă multora prea mediatizaţi pentru nimic.


Astăzi la orele 5 ale dimineţii doi nebuni căutau invizibilul soare să-l vadă răsărind... De 1 iunie se primesc trandafiri culeşi de pe drum şi se priveşte înfrigurat şi somnoros un soare încăpăţânat să mai apară. Se cutreieră strazile abia trezite din somn, se discută cu melcii şi guguştiucii întâlniţi în cale... Cam asta e reţeta pentru o poveste de suflet, de răsărit împărţit în jumătate, de început de vară visătoare ...