Un cântec de luni

Oldschool. Pentru că aşa sunt eu.

20 de poveşti

Ei bine, după multiple incursiuni în lumea cinematografică, m-am gândit că trebuie să existe cel puţin 10 filme care mi-au rămas în suflet, însemnând pentru mine mai mult decât "un film". Astfel s-a născut această postare, în care am cules cele 20 de filme care mi-au marcat existenţa până la ora actuală. Da, 20, nu 10. Poveştile acestea mi-au pătruns în suflet, m-au influenţat... la unele am plâns, la altele am sperat, în unele m-am regăsit, în altele mi-am dorit să mă regăsesc, dar din fiecare film din cele ce urmează am învăţat. Am învăţat despre viaţă, despre dragoste şi despre moarte. Despre aşteptare, speranţă şi durere. Despre o lume minunată, despre muzică şi despre oameni. De aici am învăţat frumuseţea şi lumina fiecărui sentiment.

Aşadar, în ordine complet aleatorie:

Everything is illuminated

V for Vendetta

Un long dimanche de fiancailles

The notebook

The curios case of Benajmin Button

The reader

Schindler's list

The scarlet letter

Love story

Leon

Jeux d'enfants

Declaraţie de dragoste

Autumn in New York

Sweet november

Meet Joe Black

Paris, je t'aime

Titanic

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

The count of Monte Cristo

The English Patient

Mes annees folles

Din păcate, nu fac parte din generaţia asta, dar sufletul meu cu siguranţă că da.

Eliberare

După mult mult timp am fost iarăşi în Scena, la o serată. A fost mult mai frumos decât mi-am închipuit. Oameni vechi şi noi, cântece, de asemenea, vechi, noi, dar bune. Mi-a fost dor de solo-ul de masă de la "Haiducii", de "Another brick in the wall" de la început şi de "Şatra" cântată de Hippy în ţigănească. A fost frumos. Nu, a fost genial! M-am eliberat... de tot răul din mine, de tot răul din ultimul timp, de tot răul din toţi şi toate. Am dansat... şi încă mai dansez... M-am bucurat. Dar cel mai frumos lucru e că am fost cu ei: cu doi oameni drăguţi.

Cum am mai zis-o de zeci de ori, muzica m-a salvat.
La fel şi oamenii frumoşi.



p.s.: Pentru drăguţa mea.

Cum sunt eu

Poate dintr-un orgoliu mult prea mare, sau poate din prea multe cărţi citite şi poveşti visate, însă eu nu am putut accepta niciodată să fiu o iubită-surogat. Nu am acceptat niciodată să fiu cu un om, doar pentru a-i aduce aminte de ceva ce lui îi era drag sau să fiu o resemnare a cuiva care nu poate avea ceea ce vrea. Întotdeauna m-am simţit unică, m-am simţit iubită, am iubit cu tot ce am avut eu, iar atunci când nu am iubit, am ajuns să iubesc... Nu m-am mulţumit niciodată să fiu doar "una" în viaţa "unuia", mereu am avut ambiţia de a scoate toată iubirea din omul respectiv, să îi arăt culoarea lumii şi căldura soarelui.
Da, sunt o rază de soare. Pentru că am luminat fiecare viaţă, a oricărui om, prin care am trecut. Chiar dacă unii nu o recunosc sau nu o vor recunoaşte niciodată, sunt un om de la care fiecare a învăţat ceva. Şi eu la rândul meu mi-am deschis mintea să pot înţelege şi învăţa tot ceea ce se găsea nou în omul de lângă mine.
Cum spuneam, nu am putut fi niciodată un simplu trecător, pentru că nu m-am complăcut în această poziţie, n-am acceptat-o, iar atunci când nu am avut de ales, m-am ambiţionat atât de mult încât, până la urmă, am reuşit. Am reuşit să-mi las amprenta în felul meu mai ... "nu-ştiu-cum" în destinul fiecărui om. Pentru că eu cred în destin, iar dacă firul vieţii mele m-a adus în viaţa cuiva a fost pentru că aveam un rol acolo, rolul pe care singură mi l-am ales: să iubesc mai presus de orice. Fiecare a înţeles, unii la timp, alţii prea târziu, că aceea a fost o rază de soare care ştia să iubească.
Şi încă ştie. Ceea ce mă face să nu mă opresc este un principiu extrem de simplu: roata se întoarce şi atât timp cât soarele răsare, eu iubesc.



p.s.: muzică plina de aroma de Sibiu. amintire.

Conştientizare

Ştiu, ştiu că nu sunt destul,
că nu pot, nu vreau şi nu-ncerc...
Dar ştiu să visez ,
să iubesc în culori aromate,
să alerg la tine în braţe de oricât de departe...
Ştiu să te caut mereu,
să simt şi să trăiesc;
Pot să protestez,
să ţip, să ripostez...
Ştiu să scriu scrisori, să îţi arăt un suflet defect,
ştiu să dansez imperfect.
Pot să mă arunc în mare,
fără teamă, fără trecut şi fără-ntrebare.
Ştiu să râd molpsitor
şi pot să plâng de dor...
Pot să cânt cu versuri inventate,
să vorbesc despre lucruri ciudate...
Ştiu să şi tac, să şi citesc,
să refuz, să strig ce-mi doresc.
Pot fi soare şi vară şi cer şi câmpie;
mare şi munte şi nori de hârtie.
Ştiu să creez,
să fotografiez, să mă confesez...
Pot să ascult, să uit,
să gândesc prea mult...
Pot să mă împiedic, să cad,
să mă lovesc, să zac...
Ştiu să pierd,
să mă ridic şi să trec.
Ştiu mii de cuvinte complicate,
vorbite, scrise, uitate...
Ştiu drumuri multe,
stele pierdute,
oameni frumoşi şi lumi nevăzute.
Pot să iubesc în fiecare minut,
cu toţi porii pielii, tot mai mult...
Pot să dau totul,
fără s-aştept nimic,
dar şi scrisoarea se întoarce tot în plic.

Today...

dar în final, s-a terminat cu bine.

Răbdarea de marţi.

Dezordine, amalgam de lucruri aruncate prin cameră. E cald, e bine aici... Mă joc cu un creion pe hârtie. Pregătesc pledoaria pentru ora de română de mâine şi mă gândesc...

Astăzi mi-ai spus: "unde eşti, tu, înger nebun?!".
Aici, acum.
Îţi mulţumesc pentru că involuntar, m-ai făcut să-mi dau seama că îngerii mai au aripi.

De azi învăţ să am răbdare.
Bine te-am găsit, om frumos! Un drum cu soare ţi-am pregătit, în semn de mulţumire, de drag şi zâmbet.




p.s.: "Poate că nu însemnăm nimic pentru timp, dar unul penru celălalt suntem regi şi regine, iar lumea e o grădină binevoitoare plină de întâlniri întâmplătoare şi plecări neaşteptate."

Punct.

Şi de la capăt.




"Precum triunghiul echilateral, mă tot pierd pe părţi simetrice, pânâ a-mi găsi a mea geometrie stabilă, inumană şi de neconceput."

Et tu me perdras...

"...Et je me perdrai,
Car je suis celle qui est perdue, sitot trouvée. "




am înţeles... "că drumul cel mai scurt dintre două puncte e tot zig-zag-ul. "