Cum sunt eu

Poate dintr-un orgoliu mult prea mare, sau poate din prea multe cărţi citite şi poveşti visate, însă eu nu am putut accepta niciodată să fiu o iubită-surogat. Nu am acceptat niciodată să fiu cu un om, doar pentru a-i aduce aminte de ceva ce lui îi era drag sau să fiu o resemnare a cuiva care nu poate avea ceea ce vrea. Întotdeauna m-am simţit unică, m-am simţit iubită, am iubit cu tot ce am avut eu, iar atunci când nu am iubit, am ajuns să iubesc... Nu m-am mulţumit niciodată să fiu doar "una" în viaţa "unuia", mereu am avut ambiţia de a scoate toată iubirea din omul respectiv, să îi arăt culoarea lumii şi căldura soarelui.
Da, sunt o rază de soare. Pentru că am luminat fiecare viaţă, a oricărui om, prin care am trecut. Chiar dacă unii nu o recunosc sau nu o vor recunoaşte niciodată, sunt un om de la care fiecare a învăţat ceva. Şi eu la rândul meu mi-am deschis mintea să pot înţelege şi învăţa tot ceea ce se găsea nou în omul de lângă mine.
Cum spuneam, nu am putut fi niciodată un simplu trecător, pentru că nu m-am complăcut în această poziţie, n-am acceptat-o, iar atunci când nu am avut de ales, m-am ambiţionat atât de mult încât, până la urmă, am reuşit. Am reuşit să-mi las amprenta în felul meu mai ... "nu-ştiu-cum" în destinul fiecărui om. Pentru că eu cred în destin, iar dacă firul vieţii mele m-a adus în viaţa cuiva a fost pentru că aveam un rol acolo, rolul pe care singură mi l-am ales: să iubesc mai presus de orice. Fiecare a înţeles, unii la timp, alţii prea târziu, că aceea a fost o rază de soare care ştia să iubească.
Şi încă ştie. Ceea ce mă face să nu mă opresc este un principiu extrem de simplu: roata se întoarce şi atât timp cât soarele răsare, eu iubesc.



p.s.: muzică plina de aroma de Sibiu. amintire.