Ne-am gândit noi [eu, Alex, Oana şi Andrei] că astăzi ar fi o zi perfectă de fotografiat. Şi chiar a fost! Chiar dacă faleza e inundată, chiar dacă a mai plouat pe alocuri, chiar dacă poliţistul care nu prea înţelege el arta ne-a dat afară din gară, chiar dacă am mers prin mocirlă, după Oana şi Andrei, chiar dacă probabil Alex o să facă hernie de la cât m-a cărat în spate, chiar dacă am sfârşit cu două chitare[!] adăpostindu-ne într-un foişor alături de mulţi alţi oameni şi am ajuns acasă cu cămaşa lui Andrei pentru că muream de frig, all in all, ne-am distrat, iar fotografiile suvenir de mai sus stau mărturie. Cât despre ce a ieşit din punct de vedere artistic şi regizoral, într-un post viitor [aşa, ca să crească suspansul...].
Şi am început din nou să scriu scrisori... Şi am renăscut şi mi-am pregătit aripile, gata să zbor în privirea înaltă a albastrului meu infinit...
Mi-e dor de mare... aşa încât acum, aici, se aştern cuvinte de valuri, iar spuma care face dragoste cu nisipul este sufletul meu care dansează vals pe muzica lui Ravel şi pe... plajă. Plaja e locul în care eu m-am născut... nu, nu marea. Deşi o iubesc atât, deşi sunt una cu zbuciumul apelor ei, deşi îi aparţin în întregime, plaja mi-a pictat fiinţa. Plaja arsă de soare, îmbrăţişată de ploile calde ale începutului de toamnă timdă, sărutată de zâmbetele ninsorii nebune în miez de iarnă, împrimăvărită, cultivând seminţele bucuriei în fiecare început de martie şi visând cât o vară eternă... O plajă hrănită de mare şi confundându-se adeseori cu aceasta, căci împletitura de valuri legănate cu nisip umed e legătura care face plaja şi marea de nedespărţit - precum albastrul nu se poate despărţi de cer sau scoarţa copacului, de copac. Pentru că plaja şi marea sunt două gânduri senine unite în aceeaşi zvâcnire a inimii. Plaja e versul poeziei valurilor, iar marea este glasul care cântă versurile plajei; amândouă - şi marea, şi plaja, nefiind decât oda soarelui. Iar eu - eu m-am născut din nisipul scăldat în soare al plajei şi am crescut în inima valurilor, aşa încât am devenit exact parte din împletitura care uneşte marea şi plaja în aceeaşi fotografie - eu sunt marea şi plaja totodată, la fel cum sunt verdele şi iarba, raza de soare şi strălucirea ei ...
Stăteam înfrigurată, lipită de tine, gândind la cifrele sfidătoare de pe ceas ce înfăţişau zborul neclar al timpului şi primele clipe dintr-o dimineaţă necunoscută. Stăteam amândoi în balconul tău de la etajul 3 din care îţi poţi imagina un răsărit perfect, ca şi când ai picta tu soarele izvorând din pervazul geamului... Imaginea din ochii mei, cu cerul fotografiat în culori confuze, de parcă fotograful ar fi deschis intenţionat diafragma prea mult, mi se destăinuia, sinceră, asupra unei îmbrăţişări cu iz de baladă şi aromă de gânduri pierdute în amintire...Ca o ţigară stinsă prea repede se transformase noaptea în zi sub ochii noştri... În pupilele dilatate de nesomn se oglindea sălbatic spectacolul unei dimineţi calde de vară. Cafeaua din cana albă aproape se terminase... Raze timide de soare , născute parcă dintr-un răsărit hoinar, ne încălzeau palmele însetate de pielea celuilalt şi înfometate de iubire. Iunie îţi desena zglobiu pe obraji povestea noastră de dragoste, povestea acelei nopţi şi a tuturor celor ce vor urma...Cerul cânta o nocturnă de Chopin suav, acompaniat de acorduri fine de aripi neobosite ce călătoresc întotdeauna; aripile pescăruşilor matinali şi gălăgioşi care recită doar poezii cu rime albe şi cântă strident arii din "Traviata" lui Verdi. În pacea dimineţii de cireşe coapte mă sărutai zgomots şi indiferent ca şi cum mi-ai fi dăruit acel răsărit mahmur de printre blocuri şi străzi străine mie, să îl port pe deget, ca pe un inel, după bunul meu plac, dar având pecetea iubirii tăinuite, căci era darul tău...
Sub stelele invizibile ale dimineţii de iunie, am scris fiecare în palma celuilalt începutul drumului nostru... drum de vară veşnică şi flori de iubire înflorite mereu.
Aşa cum am mai spus, un suflet rebel e uşor de iubit dar greu de păstrat. Iar eu sunt un suflet cu aripi de cerneală neagră şi zbor în măreţia călduroasă a cerului de vară... Pentru mine e mereu vară...
Cineva spunea: "profesorii sunt ca poliţiştii de circulaţie: te dirijează, te penalizează, te amendează dacă aşa vor ei... Iar dacă ei te direcţionează într-o direcţie, iar tu faci accident că ai făcut ca ei, tot tu eşti de vină şi tot pe tine te penalizează şi amendează..." şi avea dreptate.
Fără cuvinte.
Pink Floyd cu dedicaţie.
şi versurile ataşate în caz că nu înţelegeţi dedicaţia:
"We don't need no education We don't need no thought control No dark sarcasm in the classroom Teachers leave them kids alone Hey! Teachers! Leave them kids alone! All in all it's just another brick in the wall. All in all you're just another brick in the wall."
Ploaia aceasta... "ploaie de tot nebunească... " este a noastră...
Pentru clipa noastră de preaiubire... când stropii de ploaie dansau şi ne scăldau chipurile zâmbitoare... când mâinile mele vroiau să prindă ploaia întreagă... în ochii tăi cerul plângea... de dragoste, de dor, de frumuseţe... mă sărutam cu tine şi cu... ploaia... era momentul nostru... eram actorii principali şi jucam pentru prima dată... iubirea... era premiera tuturor bătăilor de inimă...
"cine-s mai frumoşi...? oamenii? ploaia?" ... privirea ta îndrăgostită, obrajii mei uzi, sufletele noastre, iubitule...
dă-mă la remaiat du-mă la întors, ţese-mă din nou, zugrăveşte-mă, pune-mi alt guler, altă manşetă, alt zbenghi dă-mi alt număr la pantofi, toacă-mă mărunt şi umple-mă cu condimentele moralei tale împunge-mă cu o mie de sfaturi, împrăştie-mă în patru vânturi şi vei observa că acolo unde cad se umple locul de mine.
IoanaTudorie+031.jpg)
IoanaTudorie+046.jpg)
IoanaTudorie+096.jpg)
IoanaTudorie+083.jpg)
IoanaTudorie+094.jpg)
IoanaTudorie+123.jpg)
IoanaTudorie+125.jpg)
IoanaTudorie+010.jpg)
IoanaTudorie+174.jpg)