Fragmente

Sub stelele atât de îndepărtate ale unui februarie incert, mă gândesc mult la fericire. La felul cum fericirile mele se-adună bob cu bob în ultimul răstimp și-acum m-am oprit și le număr. Și le-nșir ca mărgele luminoase care-mi rămân vizibile doar printr-o fantă mică... oare de ce atât de mică? Și oare de ce se îngustează cu fiecare pas spre-o nouă zi?!

Și fiecare grăunte de nebunie, de noapte, de hohote și clocote se aliniază și mă obligă să privesc, să înfrunt, să fiu sinceră - căci nu pot trăda nicio fărâmă din propria-mi fericire...

Ca atunci când ne-am înghesuit într-un pat mic în Sinaia. Sau atunci când era o ploaie de vară ca în povești în Vama noastră Veche și noi eram în cort și nu ne păsa. Când drumurile la aeroport erau ca niște reveniri la viață după ierni nesfârșite. Ca atunci când se-auzea Chopin în curtea de la Luvru. Când am stat împreună, pe o bancă oarecare și-am mâncat sandviciuri de la Carrefour și ne-am uitat măguliți la Turnul Eiffel. Sau de primul Crăciun împreună. Și-apoi al doilea. Un Revelion cu noi îmbrăcați elegant. Apoi altul. Când el a venit la București fără să-mi spună și s-a împiedicat în ușă. Sau cum mă aștepta de la radio cu mâncare caldă. Și apoi trenuri. Și avioane. Atunci când ne băteam cu perne în apartamentul din București. Librării. Cărți. Daruri gingașe. Lalele. Uimire. Și când ne-am jucat la păcănele la Blackpool. Când ne plimbam pe plaja aceea infinită și mă gândeam doar că acolo aș sta o viață. Tot la Blackpool. Și Liverpool cu ”Strawberry Fields” Forever. Tortul pe care mi l-a făcut de ziua mea - îmi amintesc perfect cum mirosea totul - și camera și tortul și el și lumea la 20 de ani. Și Galway și-o aruncătură de băț de America. Mașini. Autobuze. Trenuri. Avioane din nou. Și-un început de vară în București. Teatru. Ateneu. Cinema. Parcuri. Concerte. Cărări multe, uneori la apus, uneori căutate neobosit, uneori obositoare. Și-n ore călduroase cu bicicletele pe faleză. Și nopți în care hoinăream prin Galați cu mașina ascultând muzică și-atât. Și-o vară parcă neterminată. Și-o Anglie friguroasă, mohorâtă. Vot la Liverpool. Muzee. Încă o toamnă. Ploaie. Lumânări parfumate. Cumpărături. Și Franța și Elveția și cuvinte fără sens. Festivalul Luminilor la Lyon. Patinoar. Un soi de muzică nedefinită din perioada aceea. Vreme bună. Mailuri - 285. Nesfârșire. Ninsoare. Drumuri, haine și bucurii albe. Și-atunci când mâncam biscuiți la 1 leu și mergeam, la început de 2015, spre metrou. De fapt, spre 2015 și spre un nu-știm-cum-sau-unde.

Universul ni se răstălmăcește uneori. Și ne împinge în fel și chip... și nu mereu unii spre alții... și-așteptăm să se mai cutremure, să mai țipe, să mai dea din picioare, să se nască, să ne nască așa cum vrem să fim - cum avem nevoie și cum așteptăm.

Până atunci, numărăm fiecare fir de fericire și ne întrebăm de care și-n ce fel să ne legăm...