Fericirile noastre depind de foarte puține lucruri. De poezia momentului, în general.
Oameni potriviți - uneori. De cele mai multe ori, trecători ce iau bucăți din tine.
Trebuie să ai grijă ce le dai... mai bine e să fii atent la ce iei tu din partea lor bună. Iar pe cei potriviți să nu-i lași să treacă, doar atât.
Locuri incredibile. Străduțe noi. Case cochete. Mare. Munți. Un apus care aruncă flăcări pe cer. O lumină îmbietoare plasată într-un moment aleatoriu al zilei.
În fiecare zi de luni până joi, merg aproape două ore cu tramvaiul: dintr-un capăt în altul al orașului și retur. De mai bine de 5 luni, încă mai observ lucruri noi la fiecare călătorie - încă mai apare ceva care îmi iscă un zâmbet, încă mă mai intrigă niște magazine, încă mai am curiozități și fantezii. Și ceva în vârtejul ăsta de oameni și zgomote și faruri, vitrine, trafic și cotituri - ceva pune stăpânire pe zeci de firimituri de fericire și le aruncă în mine... ca un fel de ploaie caldă de vară... sau ca un fel de ninsoare de sudul Franței... ninsoarea aceea unde fulgii capătă contur doar atunci când îi simți...
Și muzica. În orice moment, în orice formă. Ritmuri noi, vechi, în limbi pe care nu le cunoști, prin cuvinte care te marchează, în orice îți poate șopti povestea așa cum emoțiile tale o dictează...
Și apoi poezia - poezia tuturor acestea, poezia forțelor din tine, a dorurilor, a răscumpărării și a răbdării... Poezia a orice îți dă vigoare și curaj - orice te împinge spre lume și spre o bucățică necunoscută din tine... O parte care s-ar putea să-ți placă și dacă nu, o poți face să-ți placă... Și în orice caz, o poți face fericită...
Fiecare părticică a lumii vrea să ofere fericire fiecărei fărâme de om. Simplu și frumos.
*
Our happiness depends on few things. Generally, it depends on the poetry of the moment.
The right people – sometimes. Most of the times, just passers-by who take pieces of you. You must be careful what you give them... It's better to pay attention instead on what do you take from their good side. And the right ones - you shouldn't let them go.
Incredible places. New tiny streets. Coquettish houses. The sea. The mountains. A sunset that dashes fires to the sky. An enchanting light placed in a random moment of the day.
Every day from Monday to Thursday, I take the tram for almost two hours: from one side of the city to another - and back. After more than 5 months, I still notice new things on every journey: there are still things that make me smile; there are still some intriguing stores; I still feel curious and fascinated. And something in all this churn of people and noises and headlights, windows, traffic and bends - something takes control over tens of gobbets of happiness and throws them at me. Like a warm summer rain or like the snow in the South of France - that snow where the flakes take form only when you feel it.
And the music. In every moment, in every way. New rhytms, old ones, in languages that you don't understand, with words that leave a mark on your soul, in anything that can whisper the story exactly as your emotions dictate.
And then the poetry - the poetry of all this things, the poetry of the forces inside of you, of your lusts, of redemption and of patience. The poetry of anything that gives you spirit and courage - anything that pushes you towards the world and towards an unexplored side of yourself. A part that you may like and if not, you can make it likeable. And either way, you can make it happy.
Every little piece of the world wants to offer happiness to every bit of human being. Simply and beautifully.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu