Sunt dezamăgită. Sunt revoltată, tristă, scârbită.
Da, elevul român copiază. Cu toții am trecut pe aici măcar o dată în primii 12 ani de școală, la tot felul de lucrări de control. Pentru că sunt materii care nu ne plac, pe care nu le înțelegem, cărora nu le vedem utilitatea sau pur și simplu am fost luați prin surprindere și nu învățasem în ziua aceea. Așa că soluția este să ”ne inspirăm” din caiete, cărți și materiale ajutătoare. Într-o oarecare măsură, riscăm. Riscăm să fim prinși atunci de către profesor, dar mai ales, riscăm să fim prinși, mai târziu, de către viață. Cu toate astea, sunt lucruri minore, testele, evaluările date la anumite materii în 12 ani de școală. Așa că, poate că eschivarea nu este întotdeauna cea mai rea soluție.
Totuși, ajungem la facultate. În învățământul universitar se presupune că suntem deja oameni maturi, care ne alegem ceea ce vrem să facem mai departe în viață. Alegem o specializare într-un anumit domeniu și urmăm o facultate pentru a putea deveni profesioniști, pentru a dobândi cunoștințele și practicile necesare, pentru a ne putea forma și pregăti pentru CE VOM DEVENI. Nu știu în ce măsură învățământul universitar românesc te ajută să reușești în acest sens, pentru că are, cu siguranță, enorm de multe lacune, hibe și mecanisme care nu funcționează.
Ceea ce știu cu siguranță, însă, este că nici studenții nu depun partea lor de efort. Nici studenții nu fac ceva pentru a învăța, pentru a aprofunda, pentru a rămâne, într-adevăr, cu ceva, după terminarea facultății.
Desigur, nu vreau să generalizez. Sunt și cazuri izolate, oameni care au pretenții de la ei și care țin atât de mult la corectitudine și integritate, încât preferă să se ducă la examen cu ceea ce știu propriu-zis, decât cu ceea ce a scris profesorul în curs.
Citeam zilele trecute articolul unei profesoare revoltate pe studenții care copiază. De ce copiază? Pentru că li se permite! Pentru că primesc beneficii (note mari, locuri la BUGET!!!, burse) pentru înșelătorie și ingeniozitatea de a trișa. Copiază pentru că li se oferă posibilitatea, pentru că văd în jurul lor oameni care au reușit așa, astfel încât valorile lor sunt cu totul date peste cap. Da, fiind oameni maturi, ar trebui să fie conștienți de gravitatea faptelor, să realizeze că își fură singuri căciula (lucruri ce nu pot fi pretinse unui școlar), să își dea seama că ceea ce fac acționează doar în detrimentul lor, că, în final, ei nu vor rămâne cu nimic. Poate doar cu goluri mari, cu speranțe deșarte la un loc de muncă bine plătit și cu un salariu minim pe economie pe lună.
Dar nu e așa! Învățământul românesc nu ține cont de corectitudine, nu exmatriculează studenții care copiază, nu face altceva decât să îi tolereze, să le acorde note bune pe informații furate și să îi plaseze în capul listelor cu medii anuale, să le acorde șansa de a studia cu Erasmus, șamd.
Mai mult, cum ar trebui să rămâi un student care nu vrea să copieze, ci doar să scrie ceea ce știe cu adevărat, când cei prinși cu materiale din care se inspirau în timpul examenului sunt lăsați să-și continue, pur și simplu, lucrarea?! Cum ar trebui să reacționezi, ca un om corect, când, în timpul examenului, jumătate din sală, se duce, pe rând, la baie, fără însoțitori, dar nu fără telefoane?! Fac asta pentru că li se permite. Iar ceilalți cum ar trebui să reacționeze?! Să spună: ”Vai, eu vreau o notă mai mică pentru că numai atât știu!”?!
Nici gând! Văzând că se poate, vor trișa și ei, la rândul lor. Vor ieși din sală mândri de ispravă și se vor bucura de notele mari. Și vor termina o facultate fără prea multe cunoștințe, vor îngroșa rândurile șomerilor, pentru că nu se vor putea angaja în posturile pentru care ar fi calificați conform facultății terminate - pentru simplul fapt că nu vor fi competenți! Alte meserii nu vor fi demne de ei, cei cu studii superioare și astfel învățământul universitar va rămâne bolnav în continuare, iar România la fel de plină de lene, sărăcie și incultură.
În învățământul universitar din alte țări noțiunea de copiat, pentru un student oarecare, nu există. În învățământul universitar din România prostia de a nu copia e din ce în ce mai rar o virtute și, de fapt, din ce în ce mai rar, există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu