Video killed the radio star

Se apropie sfârșitul lunii septembrie și în același timp sfârșitul unei perioade minunate din viața mea, iar aici mă refer la anul petrecut în radio, la toate acele momente mai grele sau mai motivante, dar mai frumoase decât poate un suflet să înțeleagă.
A trecut un an de când intram timidă și neștiutoare în studio, în fața unui mixer ce părea un monstru pe care nu l-aș fi putut nici măcar înfrunta vreodată. Am aflat, în schimb, că nu de lupte era vorba, că nu de temeri și capete tăiate era plin studioul Pro FM Galați, ci de complicitate, de emoție, de gânduri și piese cu și despre oameni frumoși.
Așa am vrut să fie. M-am bucurat enorm că nu mi-a fost impus un anumit playlist pentru a-l difuza și nici o temă anume pentru a o aborda. Am fost, cumva, liberă în eter, liberă să ofer ce simt, să aduc în fața microfonului oameni care au făcut ceva remarcabil, care au avut ceva de spus, oameni cu ochi luminoși și zâmbete blânde.
Forever Young este copilul meu pe care l-am crescut și împreună cu care am crescut și eu. Forever Young a fost interiorul meu, pus pe tavă pentru cei ce și-au îngăduit câteva clipe cu radioul deschis pe 92.4 FM. Forever Young a însemnat muncă, magie, dragoste, bucurie, senzații de nedescris, un cer atins parcă, în fiecare duminică, griji și tristeți aruncate pe geam de la etajul 10 săptămână de săptămână... Așa au trecut nouă luni de emisiune, nouă luni în care am creat și am dezvoltat libertatea și tinerețea la microfon, nouă luni ca un miracol, la capătul cărora, îmi place să cred că... m-am născut eu. Eu cea de acum, pregătită de drum, de uși mai mult sau mai puțin închise, de îndârjire și speranță că îmi voi găsi locul, într-un studio de radio din orașul în care am ales să merg mai departe...
Sunt urâte și triste despărțirile. Desprinderea, de tot ceea ce ți-a devenit cunoscut, apropiat, tot ce te-a copleșit uneori, alteori te-a rănit, dar de fiecare dată a ajuns să însemne o parte tot mai mare a ceea ce ești și ce ai înăuntrul tău.
După numeroase interviuri cu oameni adevărați, întâlniri de-un farmec aparte, clipe inimaginabil de frumoase, ore întregi de transmisii cu inima-n gât și cu zâmbetul sugrumând microfonul, cu hohote de râs în direct, cu probleme tehnice, cu atâtea cântece pentru minți deschise și iubiri împărtășite, cu mâini și voci emoționate, cu invitați deveniți prieteni, cu afișe făcute de Radu, cu imagini colorate din timpul și de după fiecare emisiune, cu anotimpuri care-au trecut și ele pe la geamurile radioului și prin versurile melodiilor, cu un microfon închis la fiecare ediție Alandala, cu telefoane în direct, concursuri și zeci, sute de copii energici, cu legături directe de la evenimente mai mult sau mai puțin importante, cu oameni care m-au ajutat și mi-au explicat, cu oameni mai indiferenți, cu ușa aceea de termopan pe care trona un sticker cu ”Pro FM Lider FM”, cu drumuri în fugă până la baie în care număram secundele rămase de publicitate în timp ce mă spălam pe mâini, cu seri târzii în care plecam ultima din radio și stingeam lumina peste tot... Acum sting lumina peste o bucată de viață în care m-am îndrăgostit și mai mult de radio, de minunea muzicii, de oameni și de bogăția pe care viața o are, dar pe care trebuie doar să știi să o vezi și să o primești în lumea ta...
Acum rămâne în urmă Forever Young-ul meu, iar tinerețea mea își urmează calea, spre un alt ”forever”...