Zâmbet de Soare: Tinereţe respir şi tinereţe trăiesc

vineri, noiembrie 30

Tinereţe respir şi tinereţe trăiesc

Au trecut 30 de zile de la începutul lui noiembrie. Mă bucur. A fost o lună plină cu de toate, ca un coş cu fructe de toate felurile. Frumos, complicat, dificil pe alocuri, întortocheat, blând, revelator, ca o pendulă de ceas... aşa s-a simţit sfârşitul de toamnă în palmele mele.

Mâine e ziua ţării mele mult iubite, prima zi de anotimp amorţit şi un pas mai aproape de vacanţa mult dorită.
Bilanţul lunii trecute nu-l mai fac, pentru că am tot scris despre ce s-a întâmplat, mai puţin de târgul de carte, întâlnirea cu Puric şi concertul lui Hruşcă. Să le luăm pe rând.

La Gaudeamus e raiul celor care iubesc foşnetul paginilor unei cărţi. Mare şi obositor de plin de oameni şi lansări, mi-a plăcut ca senzaţie, ca desfăşurare, ca ofertă nelimitată de titluri incitante (ceva poze mai jos). În plus, Bucureştiul meu de care mă măcina deja un dor de nedescris. M-am liniştit în spaţiul capitalei, printr-un labirint de necunoscuţi şi necunoscut. Dar oamenii dragi au fost şi ei acolo, lângă mine, cu mine, prin mine... Deşi a trecut o săptămână de atunci, eu încă nu realizez că a trecut. Sunt încă acolo, în Bucureşti, la târgul de carte, printre oameni interesanţi şi suflete faine. E ca un ceai pe care îl bei, fără ca el să se termine... Nu vreau să mă trezesc din visul ăsta îndrăzneţ... capitala-i a mea, cărţile-s pentru mine şi oamenii ştiu ce mult îi iubesc.

Despre spectacolul lui Puric, de luni, cuvintele sunt tare sărace. "Sinucigaşul" - piesă de teatru cu o distribuţie excepţională ce mi-a dat ocazia să-l văd pe Dan Puric în poziţia de actor. Ca o călătorie cu un balon cu aer cald, care nu ştii când se va termina, aşa am simţit eu piesa. Încă mă mai gândesc la multe replici ce mi-au rămas în cap şi îmi sună ca un refren de melodie obsedantă. Cred că asta descrie perfect cât de adânc în mine au ajuns cuvintele personajelor din "Sinucigaşul". O şi mai mare bucurie a fost să-l văd pe Marius Manole. Superb om, talentat actor, pe care-l îmbrăţişez mereu cu cele mai calme şi visătoare priviri. Jos pălăria pentru întreg spectacolul.

Hruşcă ne-a cântat colinde. Nu prea am simţit momentul, având în vedere că mai sunt 3 săptămâni până la magia Crăciunului. În schimb, la "Rugă pentru părinţi" şi "Noaptea împărătească" am străbătut munţii şi lacrimile şi-au cerut tributul. Hruşcă e un om prea materialist pentru gustul meu, orbit de setea de bani, încât în afara scenei, nu m-ar putea impresiona absolut deloc. Doar cu chitara în braţe şi cântând folkul străvechi îmi ajunge la inimă. Păcat însă că nu-l pot aprecia pe deplin. Dulce amăruie a fost seara de marţi cu şi despre Hruşcă...

Acestea fiind zise, închei povestirile de noiembrie, aştept să deschid un nou capitol de lună friguroasă şi vă las printre câteva fotografii de la Gaudeamus şi versuri însetate de libertate scrise de mine în ultimele seri.