În paginile lumii mele

"Îmi place lumina... apoi pământul... cartea... rochia... zăpada... tot ce e de neprefăcut..." (Camil Petrescu, "Patul lui Procust")
Cam asta se întâmplă în miezul săptămânii, sunt aproape de finalul poveştii întortocheate dintre Fred Vasilescu şi doamna T., pe final de răceală, pe final de toamnă şi de vreme călduroasă.

Diseară ne auzim la radio (www.radiogalati.ro sau 92.4 Fm, după orele 20.30) cu un interviu cu Artanu' de la Partizan (ştiu că l-am promis de săptămâna trecută). În lucru e interviul cu Zoia Alecu, ce mi-e drag tare sufletului meu. Cel mai probabil, şi vineri ne întâlnim pe aceeaşi frecvenţă. Şi-n proiect ceva surprize (plăcute sper eu).

Pe blog, doar în scris, vă mai povestesc ce grele-s integralele raţionale şi nu numai. Vă mai spun că încep tezele de săptămâna viitoare şi totuşi nu sunt chiar aşa de speriată... Mă aşteaptă iarăşi ceva alergătură, recrutări de voluntari pentru CE.T.A.T.E., filmul lui Mungiu de anul acesta, "Maitreyi" cu Maia Morgenstern (pe care am văzut-o şi în "O noapte furtunoasă", unde mi-a plăcut teribil), ceva concerte fără de care nu pot respira, lansarea numărului 4 din "Avangarda Literară" pe 17 noiembrie, o lansare faină de carte (Ioan Mateiciuc - "Open de Dor") pe 22, săptămâna liceului (împlinim 145 de ani... câtă istorie, câte evenimente, cât timp...) şi-apoi vine ziua ţării mult iubite, pe care o aştept nerăbdătoare, încântată, cu inima deschisă. Furtunos noiembrie, sper să revin şi să vă povestesc (măcar în mare) despre ce-am văzut şi ce-am crezut, ce-am aflat şi ce-am trăit printre toţi aceşti copaci rodnici ai sfârşitului de toamnă.

 Weekendul ce tocmai a trecut am fost la Brăila, la Festivalul de Folk Chira Chiralina. Mi s-a confirmat iar cât de întregită mă simt prin, printre şi cu muzică. Oameni faini şi visuri blânde sădite-n adâncul meu. Mi-a plăcut, dar Baladele noastre gălăţene mi-s mult mai dragi, sunt mai libere şi mai boeme... Da, acolo organizarea e de nota 10 şi totul face parcă parte dintr-un plan pus la punct în cele mai mici detalii. Dar la noi sufletul desenează singur planul şi toate devin străzi către euforia, dragoste de folk şi libertatea clipei. Nu mă refer la vreo constrângere pe care ar avea-o festivalul de la Brăila pentru participanţi sau public, ci la sentimentul acela de nebunie veselă din interiorul fiecărui om ce "joacă" în această horă. În rest, cred că-s toată un suflet care funcţionează doar cu dragoste şi muzică. Fapt demonstrat încă o dată.
Ceva fotografii cu ochi de joacă.

Lumină lină şi cântece potrivite să aveţi în vâltorile unui noiembrie de poveste!