A trecut prima săptămână. Mult mai greu decât mă aşteptam... anevoios chiar. Însă mă declar mulţumită, chiar bucuroasă. De faptul că reuşesc să îmi împart timpul eficient, reuşesc să dorm, să fac toate cele "obligatorii" şi să-mi şi hrănesc dragostea şi dorurile interioare aşa cum numai o hippioată rătăcite pe aceste meleaguri şi în aceste timpuri poate... Mă bucur că găsesc în fiecare zi clipe în care să mă gândesc la cei dragi... cei dragi de aici sau de departe, din inima mea sau din realitatea vieţii cotidiene... cu toţii se plimbă cel puţin o dată pe zi prin mine şi asta mă întregeşte... Ei... adică voi, cei pe care vă iubesc în mii de feluri şi forme, voi cei care mă mai sunaţi sau mă mai întrebaţi din când în când, pur şi simplu, ce mai fac... voi îmi suflaţi puternic în aripi şi mă faceţi să cred în mine, în bine şi bunătate, într-o existenţă frumoasă pe care numai singură mi-o pot construi dacă ştiu să aleg, ştiu să simt şi ştiu să trăiesc. Pe voi vă simt... vă simt lângă mine, în secundele acelea când gândul meu zboară către voi şi vă îmbrăţişează şi vă vorbeşte şi protesează distanţa fizică dintre noi. Şi uite aşa, mi se face ziua mai frumoasă, căci zâmbesc involuntar, gândindu-mă la ai mei de acasă, la ai mei de la unul, cincizeci, cinci sute sau cinci mii de kilometri. Sunteţi toţi ai mei. În felul acela dependent, în felul în care pământul are nevoie de ploaie şi eu de zâmbet pe chip datorită vouă.
Nu mi-am imaginat vreodată că pot exista oameni atât de frumoşi în această lume pe care să-i pot iubi necondiţionat pentru ceea ce sunt, pentru gândurile şi cuvintele lor frumoase şi pentru că mă păstrează mereu în amintirile lor... Chiar dacă uneori distanţa ne umileşte, chiar dacă uneori doare, chiar dacă e greu de cele mai multe ori, chiar dacă îmbrăţişările fizice lipsesc în multe seri târzii, un simplu zbor de gânduri colorate îndreptate către mine mă salvează, ne ajută, ne învaţă toate silabele cuvântului "răbdare" şi ne demonstrează că ceea ce trăieşte în noi este cel mai important lucru din lume... Atât timp cât o iubire, o prietenie, o îmbrăţişare, un zâmbet, respiră prin plămânii noştri, atunci ştim că suntem vii şi că suntem împreună...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu