Într-o scoică stăteam uluită...

Marea vindecă. Mă vindecă întotdeauna. Mai bine chiar decât muzica.
Cum a fost Vama? Nu ştiu. Ştiu cum am simţit-o eu... caldă, blândă, ca o îmbrăţişare lacomă dar liniştitoare, precum un pescăruş care sfidează pe oricine, căci el are şi marea şi cerul...
M-am regăsit. Mi-am completat bucăţile lipsă din puzzle-ul celor bune din mine.
Am gustat dorinţe împlinite ca pe nişte mere frumoase proaspăt culese din copac... Am alergat cu fericirea de mână către răsăritul meu hoinar şi dincolo de el... E frumoasă fericirea... ca un cearşaf alb, curat, în care te arunci după ce ai făcut baie, după ce te simţi curat şi pur, iar totul miroase a parfum de vară somnoroasă şi a roua dimineţii... Aşa eşti tu...
Marea m-a învăţat atâtea lecţii cât să-mi ajungă până la următoarea revedere...

Minunată e viaţa şi tandru mai adie vântul (re)găsirii...