Oameni. Încredere. Mulţumire.

A fost o perioadă lungă... O perioadă în care am învăţat pentru olimpiadă. Un timp în care am citit şi m-am dedicat limbii franceze aproape atât de mult pe cât mi-am dorit... Ca dovadă, am luat prima notă la judeţeană, la egalitate cu Alina. Dar cum regulile se schimbă întotdeauna dupa cum bate vântul, nu am putut pleca amândouă la naţională, aşa că am ajuns la inevitabilul baraj. Ultimele zile au însemnat o agonie continuă: pentru că a trebuit să mă lupt cu Alina (o fată faină pe care o cunosc) pentru un singur loc la Timişoara, la naţională, pentru că nu a contat nici măcar faptul că nota noastră a fost a 3-a dintre toate notele luate de clasele de liceu, pentru că totul s-a derulat într-un timp incredibil de scurt, pentru că a fost un "baraj improvizat", pentru toate stările pe care le-am trăit în ultimele zile, pentru tot... Dar astăzi s-a terminat agonia. N-am fost eu norocoasa care să plece la naţională şi astfel m-am lovit iar de "valorile" societăţii noastre, de nedreptăţi, eşecuri induse, etc. Şi nu spun asta pentru că aş crede că Alina nu merită naţionala, ba din contră, pentru că a demonstrat că ştie suficientă franceză ca să ajungă acolo, ci pentru că mi se pare o nedreptate să dai baraj între doi oameni cu o notă atât de mare, mi se pare incorect să nu conteze câte ore de franceză face fiecare propriu-zis la şcoală, mi se pare o prostie să schimbi regulile unei olimpiade după ce sunt afişate rezultatele...
Recunosc, sunt tristă... Sunt supărată pe toate cele întâmplate, chiar şi pe mine că nu am putut face mai mult... Dar există totuşi o parte din mine care a rămas profund impresionată de toată lumea care m-a susţinut zilele astea... Şi vreau să le mulţumesc atâtor oameni care mă îndrăgesc mai mult sau mai puţin, dar care mi-au oferit o vorbă bună, o apreciere, încredere şi m-au făcut să ţin minte că astfel de lucruri sunt cele care contează cu adevărat pentru sufletul unui om: o clasă întreagă care mă aplaudă, prieteni dragi care mă încurajează în fiecare clipă, oameni speciali care mă fac să zâmbesc, părinţi care nu sunt dezamăgiţi, ci au mereu încredere în mine... Nici nu ştiţi cât m-aţi ajutat şi nici nu ştiţi câtă recunoştinţă vă port tuturor pentru toate acestea...



Iar ţie, Alina, îţi doresc să te-ntorci de la Timi cu premiul I şi bineînţeles, să nu uiţi de ciocolata mea! Bonne chance!