Acum câteva zile, cineva mi-a spus că nu contează nimic din ce facem, "hai mai bine să vedem cine, ce suntem... " şi altcineva mi-a spus că mulţi mă invidiază pentru ce am, ce sunt, cum sunt, că viaţa mea ar fi dorinţa multora...
Dar oricât de lipsit de apreciere ar putea părea,eu nu simt deloc aşa... Şi nu pentru că nu mă bucur de soarele fiecărei clipe sau de stelele nopţilor de vară, nu pentru că nu ador fiecare răsuflare pe care o simt în preajma şi nu mă-nchin fiecărui zâmbet pe care-l remarc... Ci doar pentru c-am rămas atât de incompletă... Ca un inel pe care un om drag l-a scăpat în nisip, iar valurile au venit grăbite şi zgomotoase ... şi l-au dus departe... departe, în inima mării...
*
La mine-n gând e pace-acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu