A fost Iris în Galaţiul nostru micuţ şi intim. La apelul celor de la Iris au răspuns toţi cei care mai cred încă în rockul adevărat. Şi nu au fost deloc puţini.
Sentimentul general care a plutit în aer, detaşat, a fost melancolia. Irişii au unit prezentul cu trecutul, au adus la concert oameni din generaţii diferite, dar toţi împărţind acceaşi dragoste pentru muzica lor. Au cântat piese de pe noul album, "12 porţi", dar şi piese vechi ("Strada ta", "Ingerii goi, "Pe ape").
Artiştii şi-au dezvaluit sufletul în faţa noastră. Au cântat cu toată forţa şi toată pasiunea pe care o au pentru ceea ce fac. Au transmis emoţii şi stări diverse: dor de vremurile trecute pentru tinerii anilor '80, drumuri deschise pentru tinerii secolului 21.
Cristi Minculescu m-a marcat. Deşi pe faţa lui poartă urmele tuturor "războaielor" pe care le-a purtat, se pare că a câştigat lupta cu boala, lupta cu moartea, lupta cu timpul. E un învingător, iar mai presus de asta, un artist adevărat. El este o dovadă în timp a talentului său. Vocea lui e neschimbată... exact ca cea de pe primul album. Mulţimea a vibrat împreună cu el şi cu chitara isterică a lui Valter. Tobele lui Ion „Nelu” Dumitrescu au răsunat până în inima Galaţiului, iar chitara bas a lui Doru „Boro” Borobeică şi clapele lui Relu Marin le-au ţinut isonul.
Seara de ieri a fost un vis de neuitat. Un sentiment de fericire profundă care ne-a copleşit pe toţi cei care iubim si respectăm muzica pe care, de 30 de ani, Iris ne-o oferă.
Ne vom aminti c-a fost odată Iris...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu