Despre iubirea mea secretă

Uneori... mi-e dor de Paris...
Dorul acela bolnav... o lipsă acută, isterică...
ca şi când am fost o viaţă împreună, iar acum ceva m-a dus departe de el...
cineva mi l-a smuls din propria-mi fiinţă.

Muzica mea profundă m-a dus acolo
ori de câte ori inima mea plângea dupa zgomotul lui...
Mi-am desenat cu sufletul pe pereţii camerei Turnul Eiffel şi culorile Parisului de noapte
şi lumea... lumea... lumea trecătoare...
turişti, parizieni...
Oameni - sentimente care rătăcesc prin Parisul melancoliei
şi întrebări şi răspunsuri şi zâmbete...
se grăbesc dintr-un loc într-altul.

În Paris trăiesc... în ochii mei albaştri de cerul senin al Franţei.
Aici mă înalţ cu adevărat, aici visez, aici simt...
În Paris am iubit prima dată... şi aici îmi doresc să mor iubind...
În oraşul ăsta minunat, creat din sute de bucăţele mici de doruri, în camera mea.
Aici sunt EU ... a Parisului pe care ...
Ah! Cât de mult îl iubesc...



P.S.: Dacă într-o zi aş ajunge acolo cu adevărat... m-aş aşeza pe o bancă şi aş plânge...
de bucuria regăsirii... unui loc de care aparţin, a unei părţi din mine pe care atât am aşteptat-o...