2010 fotografic

Ianuarie

Februarie

Martie

Aprilie

Mai

Iunie

Iulie

August

Septembrie

Octombrie

Noiembrie

Decembrie

Cam acesta a fost anul 2010.
Vă doresc un 2011 mult mai bun şi mai plin de dorinţe împlinite!

Concluzii...

Anul acesta, deşi cu un om drag în minus, Crăciunul meu a fost frumos. Cu familia la masă, cu multe multe cadouri pentru toată lumea, cu luminiţe în brad, cu o atmosferă de sărbătoare care m-a făcut să zâmbesc din adâncul inimii. Cât despre ceea ce am primit, cred că niciodată nu am primit cadouri mai frumoase. În dimineaţa de 25 decembie am găsit pe mail cadoul de la verişoara mea: un bilet dus întors pentru Londra, în martie, să mă duc la ea, să vizităm Londra şi împrejurimile [inclusiv muzeul Beatleşiloooor]. De la părinţi mei minunaţi am primit Nikon-ul acela pe care mi-l doresc de când eram mică-mică, iar de la cealaltă verişoară am primit o pereche de bocanci cum îmi doream eu cam de pe la începutul iernii + desigur, alte brizbrizuri de fete :D. De la cel care îmi este cealaltă jumătate a sufletului, l-am primit pe Donaaaald şi o pereche de cercei cu lalele. Pot declara că sunt singura fată din ţara asta care are cercei cu lalele.
Niciodată nu am avut ocazia să primesc tot ceea ce îmi doresc, chiar fără să fi zis cuiva. Crăciunul acesta am învăţat că visurile se împlinesc, trebuie doar să visezi şi să crezi îndeajuns de mult!

Acum... ninge... Ce poate fi mai frumos?!

***

Iar ţie, care mi-ai arătat drumuri noi, care m-ai învăţat atâtea şi care mă iubeşti atât, vreau să îţi spun doar: "Mulţumesc. Să ştii mereu că te iubesc."

Anul ăsta...

... de Crăciun, am primit o nouă jucărie: un Nikon D3100.

Acum suntem o familie de nikonisti.


***

Mâine mergem cu colindul pe la profi şi o să ne intre sărbătoarea în piele. Abia aştept!
Revin cu poveşti!

Seară frumoasă!




p.s.: o piesă de care mi-era atât de dor...

Despre iubirea mea secretă

Uneori... mi-e dor de Paris...
Dorul acela bolnav... o lipsă acută, isterică...
ca şi când am fost o viaţă împreună, iar acum ceva m-a dus departe de el...
cineva mi l-a smuls din propria-mi fiinţă.

Muzica mea profundă m-a dus acolo
ori de câte ori inima mea plângea dupa zgomotul lui...
Mi-am desenat cu sufletul pe pereţii camerei Turnul Eiffel şi culorile Parisului de noapte
şi lumea... lumea... lumea trecătoare...
turişti, parizieni...
Oameni - sentimente care rătăcesc prin Parisul melancoliei
şi întrebări şi răspunsuri şi zâmbete...
se grăbesc dintr-un loc într-altul.

În Paris trăiesc... în ochii mei albaştri de cerul senin al Franţei.
Aici mă înalţ cu adevărat, aici visez, aici simt...
În Paris am iubit prima dată... şi aici îmi doresc să mor iubind...
În oraşul ăsta minunat, creat din sute de bucăţele mici de doruri, în camera mea.
Aici sunt EU ... a Parisului pe care ...
Ah! Cât de mult îl iubesc...



P.S.: Dacă într-o zi aş ajunge acolo cu adevărat... m-aş aşeza pe o bancă şi aş plânge...
de bucuria regăsirii... unui loc de care aparţin, a unei părţi din mine pe care atât am aşteptat-o...

Brăţări happy hippie

*Fac brăţări la comandă, cu diverse culori (în funcţie de preferinţe).
**Preţuri între 5 şi 9 lei.

Suntem doi gemeni pescăruşi albaştri...

Tu eşti tăcerea credinţelor mele
Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.
Tu eşti un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub ploapa căruia se zbat
Vonurile însangerate ale visurilor.
Tu eşti poate însuşi dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-şi apele
În frânturile surâsului tău.
Îţi port uneori paşii în priviri
Şi surăsul în joc de petale,
Îţi darui zambete şi-ţi fur amintiri
Ascunse în şoapte domoale.
Sunt zâmbet şi lacrimi pe-acelaşi obraz
Sunt râs şi durere şi vise,
Sunt pusă pe şotii şi-s plină de haz
Şi-s tristă de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopţi de april
Sunt prima şi ultima floare
Sunt mâinile tale duioase şi reci
Sunt noaptea ce nu o poţi rosti
Sunt visul purtat în gand de-amândoi
Sunt miezul de noapte şi norii de zi.

Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghetat fără rost
În ierni de aşteptare.
Tu eşti dimineaţa albă care-şi lipeşte
Trezirile reci şi moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Ştiind că tu eşti tot ce am.
Tu eşti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsă într-un apus de nedesluşit,
Rostagolindu-şi visator chemările
Spre alte chemări.
Tu eşti cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremură adânc de dureros în mine
Cand şoaptele mele ţi le daruiesc.
Tu eşti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpanesc şi pe care
Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.
Tu eşti primăvara cu inimi înflorite
Răsfirand crengile de cais,
În fiecare fereastră
A ochilor mei înfriguraţi care te aşteaptă.

Tu eşti răsuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi îngenunchiază furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta.
Tu eşti ploaia copacilor
În tremurul serii de toamnă,
Şi cantecul meu
Te leagănă în braţe mângâietoare.
Tu eşti iarna cea pustie
Ce mă frange în fiecare despărţire,
Cu ochi străini şi plecări nedefinite
Spre ţărmuri stinse de dor.
Tu eşti lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se infioară sub numele tău,
Şi-şi înalţa miresmele
În sonoritatea albă a unei chemări.
Tu eşti tăria ce se ridica în copacii mei
Şi le înfloreşte crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilăresc.
Tu eşti cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns întrebărilor mele
Dincolo de fărâma de lună oprită în geam.
Tu eşti pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din dimineţile când te aşteptam
Cu aripi înălţate în zbor şi ochii înlacrimaţi de durere.
Te iubesc cum iubesc dimineţile
Pure şi adevarate care-mi urcă-n vine,
Ca un cantec închis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-şi înalţă culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Şi greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe frunţile noastre,
Ca un cantec uriaş de mâine
Ce ne uneşte visurile.
Ma întreb de-i cu putinţă
Ca tu să mă iubeşti
O ! Tu cel cu ochii
Atât de limpezi şi frumoşi.

[George Şovu]

Ce sunt, ce suntem...

La obârşie, la izvor
nici o apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
nici un drum nu se întoarce
decat în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncia? Fi-voi nor?


[Lucian Blaga]

Lecţia de azi

"SUNTEM CEEA CE IUBIM."

Floare de Iris în oraşul cu tei

A fost Iris în Galaţiul nostru micuţ şi intim. La apelul celor de la Iris au răspuns toţi cei care mai cred încă în rockul adevărat. Şi nu au fost deloc puţini.
Sentimentul general care a plutit în aer, detaşat, a fost melancolia. Irişii au unit prezentul cu trecutul, au adus la concert oameni din generaţii diferite, dar toţi împărţind acceaşi dragoste pentru muzica lor. Au cântat piese de pe noul album, "12 porţi", dar şi piese vechi ("Strada ta", "Ingerii goi, "Pe ape").
Artiştii şi-au dezvaluit sufletul în faţa noastră. Au cântat cu toată forţa şi toată pasiunea pe care o au pentru ceea ce fac. Au transmis emoţii şi stări diverse: dor de vremurile trecute pentru tinerii anilor '80, drumuri deschise pentru tinerii secolului 21.
Cristi Minculescu m-a marcat. Deşi pe faţa lui poartă urmele tuturor "războaielor" pe care le-a purtat, se pare că a câştigat lupta cu boala, lupta cu moartea, lupta cu timpul. E un învingător, iar mai presus de asta, un artist adevărat. El este o dovadă în timp a talentului său. Vocea lui e neschimbată... exact ca cea de pe primul album. Mulţimea a vibrat împreună cu el şi cu chitara isterică a lui Valter. Tobele lui Ion „Nelu” Dumitrescu au răsunat până în inima Galaţiului, iar chitara bas a lui Doru „Boro” Borobeică şi clapele lui Relu Marin le-au ţinut isonul.
Seara de ieri a fost un vis de neuitat. Un sentiment de fericire profundă care ne-a copleşit pe toţi cei care iubim si respectăm muzica pe care, de 30 de ani, Iris ne-o oferă.
Ne vom aminti c-a fost odată Iris...

Buna variantă rea

Eu cred că lumea asta se poate schimba. Şi mai cred că noi suntem singurii care o putem face mai frumoasă, mai bună... prin lucruri simple şi mici, prin zâmbete şi cântece, prin bucuria de a trăi...
De asemenea, mai cred că nu vei citi niciodată aceste rânduri ...

Uneori pierzi. Uneori uiţi. Uneori...
Eu ştiu că am pierdut. Am învăţat să pierd destul de greu, dar am acceptat cu resemnare faptul că oamenii sunt răi. De fiecare dată când un om îşi dezvăluie urâtul caracter, sunt dezamăgită, pierdută... doar pentru că eu credeam în omul acela, îi incredinţasem lucruri de preţ... şi nu mă refer la valori materiale, ci la lucruri cu mult mai importante: îmbrăţişări, lacrimi, poveşti, secrete...
Am împărţit împreună momente atât de frumoase încât pământul se oprea în loc. Au trecut atâtea amintiri prin noi... Ne-au săgetat o grămadă de clipe şi priviri comune. Locuri şi oameni şi hohote de râs... muzică multă, ciocolată caldă şi atâtea drumuri spre... fericire.
E atât de trist ca cineva care ţi-a fost cândva cel mai bun prieten să-ţi fie acum doar un străin, de fapt, să nu-ţi mai fie nimic... Atunci când îl întâlneşti, din greşeală, desigur, să nu îl poţi îmbrăţişa oricât de mult ţi-ar cere inima asta. Să nu îl poţi suna când ai o problemă în miez de noapte, iar el să-şi caute alinarea în alte părţi...
Un prieten care ţi-a dat brânci pe scări... care nu a mai vrut, care a fost atât de orb şi incapabil să lupte pentru ceea ce vrea cu adevărat. Un om care nu a ştiut să cântărească lucrurile corect, un om care vinde amintiri fericite pe un prezent... instabil. Poate că lui îi e bine în prezentul pe care şi l-a ales... sau poate că nu. Şi atunci mă întreb... la ce bun să trădezi, să fii rău, să îi iei celuilalt pământul de sub picioare dacă nici măcar ţie nu ţi-e bine?!

Te-ai întors sau te vei întoarce... însă prea mult timp a trecut peste noi, prieteno...