Ţie...

Vorbeam mai demult despre oameni frumoşi... despre îmbrăţişări calde, despre inimi iubitoare, şi despre prieteni adevăraţi...
Dar oare un om care te copleşeşte de iubire şi de... cea mai frumoasă lumină interioară ?! Oare nu e mai mult decât "frumosul" în sine?! Sau poate frumosul capătă sensuri noi, cu mult mai însemnate... precum un copac cu crengile dezbrăcate înfloreşte primăvara în cea mai frumoasă revărsare de flori...
Ei bine, aşa înfloreşte frumosul înlăuntrul ei.

EA, o EA cu majuscule, aşa cum sunt dumnezeii aceia atotputernici pe care oamenii îi iubesc orbeşte. Şi nu, nu ridic pe nimeni în slăvi, nu mă închin în faţa unei prietenii de contrabandă. Pentru că eu nu sunt aşa şi pentru că nici ea nu e aşa...
EA este ... sunetul mării care îţi inundă întreaga fiinţă atunci când pui o scoică la ureche. Sunetul acela care te apropie de mare, indiferent de distanţa care vă desparte. Da, EA e cântecul valurilor, dar aşa sunt eu... o definesc prin ochii mării. Poate greşesc, poate că EA este, de fapt, înălţimea muntelui, iar zâmbetul ei are privilegiul de a îmbrăţişa cerul după bunul ei plac...
Eu şi ea şi absurdul nostru univers scurs în clespidra iubirii imperfecte... O iubire din aceea ca o perlă preţioasă pe care o găseşti în scoica în care te aştepţi cel mai puţin. O iubire ca o îmbrăţişare pe acoperişul unui bloc într-o zi rece de iulie.
O iubire străină de timpul relativ, care nu cerşeşte informaţii, acorduri sau cuvinte mari. O iubire ce se hrăneşte cu tinereţe, cu zâmbete fugare, cu bucurii izvorâte din cele mai importante nimicuri, cu paşi de dans şi cântecele a două suflete armonioase.
EA este o stea nouă pe care EU am descoperit-o în întunericul acestei lumi, iar ceea ce avem noi două acum este prologul unei poveşti nemuritoare...