Dau 'ziua bună' doar oamenilor Oameni.

Doar oamenii buni au șansa de a înțelege frumusețea.

M-am gândit mult în vremurile astea incerte și tulburătoare. Cred că trebuie să ai un suflet din acela care nu cunoaște răutatea ori ignoranța să poți aprecia lucrurile cumplit de simple. Un apus confuz, văzut pe geamul sufrageriei sau biroului sau la capătul unei străzi aglomerate; un pahar de vin bun roșu, franțuzesc ori portughez, sau făcut de bunicii de la țară; o femeie inteligentă, capricioasă, cu ochi ageri; un cer înțesat de stele, nesfârșit, agățat în vârful nasului, într-o noapte în care ai fugit, de tot, cu nimic, pe o pajiște uitată de lume; un film al lui Tornatore cam după ce s-au scurs primele două treimi din el; iarba din Jardin du Luxembourg primăvara; copacii mov înfloriți pe străzile necunoscute ale Lisabonei; zgomotul tânguit al mării noaptea; Capela Sixtină când e deasupra creștetului tău și parcă-ți dislocă orice credință pe care ai crescut-o în tine vreodată; Lacul Lebedelor, secundele acelea în care lebăda singură nu te lasă să respiri; când adună Pavarotti toată dragostea din univers în cele câteva vorbe „ti voglio bene assai”; când mama întinde hainele albe, proaspăt spălate, și e un soare neclar în curtea tuturor genunchilor juliți ai copilăriei; acele clipe când ți se încleștează obrajii de râs și-n fața ta-i un om drag cu care știi că ai putea fugi pe lună și tot ai avea motive să mai râzi încă o mie de ani lumină; sau când citești primele rânduri din „Străinul” lui Camus și te cutremuri și rămâi legat de-o carte ca de-un destin pecetluit.

Dacă aduni în tine asemenea mâzgâlituri de viață aprinsă, dacă te emoționează frânturi de gesturi, nu poți fi decât bun, nu poți decât să iubești oamenii pentru virtuțile lor, chiar dacă uneori e nevoie să le cauți cu strădanie. Îmi tot spun asta și-apoi mă gândesc cu strângere de inimă cât de greu trebuie să fie să ai lumea la picioare, să nu-ți lipsească șansa, aventura, accesul la desfătări de toate felurile și tu să nu le poți înțelege căci ai un spirit șchiop. Și totuși, suntem responsabili de ce alegem, inclusiv de cum alegem. Poate că lumea e a celor agili, gata să riște tot oricând și oricum pentru a câștiga, aceia pentru care renunțările nu cântăresc mai mult ca aripile unui fluture. Dar lumea mea e doar a oamenilor buni.

O poetă poloneză scria „prefer țările cucerite celor care au cucerit”. Și eu cred că îi prefer pe aceia în general învinși - de artificialitate ori formalitate, aceia care au pierdut mult, fiindcă ei știu cel mai bine să regăsească, pentru că oricât ar pierde, ei nu se pierd nicicum.

Oamenii buni, așa cum îi văd eu, sunt cei care au mereu suflul acela incontrolabil de-a aprecia totul, de-a vedea totul ca uimitor și copleșitor, sunt ei cei care au șansa de-a înțelege cum se păstrează magia dntr-o zi obișnuită. Despre ceilalți nu merită să vorbim.