Unde se duc iubirile când se duc?!
Se duc ele în amintire? E loc destul acolo oare? Ce ciudat e că unele lucruri îmi par acum amintiri din altă viață... Și mă gândesc la duioșia rândurilor scrise de Cella Serghi... sau la candoarea lui Teodoreanu sau la pasiunea lui Drumeș... Așa cum mi se par din altă lume și din alt veac toate cărțile astea, așa îmi par din altă viață unele momente în care m-am regăsit cumva fericită, plină de tumultul unor zâmbete fără explicații, plină de forța furtunii pe care nu-mi doream să o mai opresc...
Ca niște dansuri cu pași neglijenți mi se înfățișează adesea tot felul de clipe - sclipiri - rime - zile în șir - ploi ce se scurg pe străzi... ducând atâtea întrebări agitate vreme îndelungată în memoria mea, căci le-am refuzat răspunsuri - nu le știam și nu voiam să le caut...
Sunt tot felul de umbre cu care mă împrietenesc în timpurile astea... Soarele primăverii mi-a dat mereu curaj, așa că acum îi cer și un strop de încredere... și un dram de vânt prielnic și-o bucată de mare și puțini oameni - puțini, dar importanți ... să îmi pot umple buzunarele cu toate astea, să îmi ajungă la inimă, să se transforme în orice are formă de siguranță ori mulțumire...
Nu știu unde se duc iubirile... dar dacă se duc, înseamnă că și-au terminat treaba pe meleagurile pielii mele... Și poate că nu trebuie să le caut brațele, să mă opun plină de ardoare călătoriei lor ori călătoriei mele... În fond, călătorind, dai lumii șansa să te găsească. Nu trebuie să oprești nimic din drum și unele lucruri nici nu trebuie căutate... ci doar aflate.
Când? ”Nici noi nu știm, nici lumea nu va ști...”
*
Where do loves go when they go?
Do they go into memories? Is there enough space for them? What is strange is that some things seem now to me like memories from another life… And I keep thinking about the affection of Cella Serghi’s words… or Teodoreanu’s cadour, or Drumes’s passion… Just as these books seem to me to be from another century, so they seem out of another life the moments in which I have felt somehow happy, filled with the tumult of a few smiles without explanation, filled with the force of a storm I wished not to stop…
Like dances with negligent steps there are all kinds of moments that appear to me – flashes – rhymes – days on end – rains that flow down the streets… leading so many uneasy questions so long in my memory, for I have refused them answers – I didn’t know them and I didn’t want to search for them…
There are all kinds of shadows which I befriend these days… The spring’s sun has always given me so much courage, so now I also ask him for a bit of trust… and a touch of tailwind and a piece of sea and few people – few, but important… so I can fill my pockets with all these, to let them reach my heart and transform into any form of safety or contempt…
I don’t know where loves go… but if they go, it means that they have finished their business on the lands of my skin… And maybe I don’t have to search for their arms, to arduously oppose their journey or mine… After all, by travelling, you give the world the chance to find you. You don’t have to stop anything in its way and some things don’t need to be searched for… but only discovered.
When? “We don’t know either, neither will the world…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu