Sunt o mare fană a brandului ”United Colors of Benetton”. Le port hainele încă dinainte de a ști cuvinte complicate precum ”publicitate” sau ”marketing”. Și-mi plac și acum, după aproape 10 ani de la primul meu tricou Benetton - un tricou alb cu floricele mici și colorate brodate pe el. Și-mi sunt dragi, practice și nu în ultimul rând, de calitate. De la tricoul alb pe care l-am purtat până când, 4 ani mai târziu, albul devenise galben, acum sunt entuziasmată de o garderobă întreagă - eșarfe, pantaloni, cămăși, tricouri și chiar și lenjerie de la Benetton (”Under Colors of Benetton” să fiu mai precisă).
Dar rândurile astea nu sunt o reclamă la această firmă deja faimoasă de haine. Nu încerc să vă conving de nimic, ci vreau doar să vă împărtășesc opinia mea, în contextul unei întâmplări petrecute astăzi.
Despre Oliviero Toscani și mintea sa sclipitoare am aflat în clasa a X-a, când lucram intens cărți de Cambridge, pline de texte interesante. Unul dintre texte povestea despre extravaganța fotografului și despre câtă reticență și chiar rezistență a întâmpinat de-a lungul vremii. Pe scurt, desigur. Dar destul cât să-mi stârnească interesul - să mă intrige un lucru pe care nu-l știam despre firma de la care am marea majoritate a hainelor. Așa că am căutat, am citit și-am descoperit cine e Oliviero Toscani și ce imagini șocante a realizat el pentru ”United”-ul Benetton. Cum a creat un marketing deștept și cum, printr-o viziune originală, nu a promovat doar compania, ci și anumite convingeri sociale. Un artist care s-a exprimat liber și care și-a construit, prin creația sa, o atitudine puternică și o critică dură la adresa discriminării ori războiului. Cel puțin eu asta am înțeles din munca sa. Așa am văzut și am apreciat toate imaginile sale ”șocante și controversate”.
Astăzi, la cursul de fotojurnalism s-a discutat despre fotografia de modă. Printre multiple exemple și viziuni, practici și metafore, profesorul ne-a arătat câteva din imaginile lui Toscani. Inițial, m-am bucurat, căci este acolo - un semnal de alarmă, un reper, o urmă. Apoi m-am gândit că nu l-aș fi încadrat sub nicio formă la fotografia de modă. Chestiune subiectivă de altfel.
Apoi am ascultat discursul profului care, în cel mai senin mod cu putință, ne-a povestit despre imaginile inițiale din campaniile Benetton și despre cât de deplasate au ajuns să fie de-a lungul timpului. Așa încât fotografiile nu mai aveau nicio legătură cu firma. Aici am intervenit. Am încercat să-i spun că Toscani a subliniat și a exploatat în cele mai subtile și ingenioase moduri ideea de unitate. Vorbim despre ”United Colors”. Proful părea că înțelege, când, vreo cinci colegi francezi (din totalul de 15 studenți câți eram prezenți) au început să-și exprime dezgustul și să protesteze că ei nu înțeleg cum este posibil ca imaginile alea să aibă vreo legătură cu firma Benetton, că Oliviero Toscani a vrut doar să șocheze ca să vândă și că în final, a trântit un logo peste o poză socială fără logică. Am parafrazat cuvintele lor.
M-am întristat și m-am lăsat păgubașă. Ei au continuat să dezbată lipsa de moralitate, de bun gust și de imaginație a fotografului. Eu m-am gândit că nici pe Dali nu-l vede toată lumea un mare pictor. Sau poate că da. Ori poate că ei au dreptate. Sau nu.
De fapt, nu felul în care l-au criticat pe Toscani m-a deranjat, ci lipsa aceea de rezonanță față de o idee care spune răspicat NU discriminării de orice fel. Faptul că oamenii nu înțeleg termenul de ”unitate” și mai ales că Franța, țara care se autodefinește prin ”libertate, egalitate, fraternitate” crede cel mai puțin în idealurile astea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu