Vunk Simfonic. Așa, și?!

Duminică am fost la concertul “simfonic” susținut de cei de la Vunk, Bucharest Jazz Orchestra și Camerata Regală. Îmi place mult muzica celor de la Vunk. Într-adevăr, mai mult cea veche decât cea nouă, dar le apreciez energia și entuziasmul și caut să îi ascult live de fiecare dată când am ocazia. 

Până acum am fost la trei concerte de-ale lor, iar unul l-am transmis pe Pro FM Lider FM, anul trecut. Am avut ocazia chiar să îl am pe Cornel Ilie în studio și să pun la cale un interviu ad-hoc cu el. A fost tare fain. Mi-a plăcut mult deschiderea lui, onestitatea și pasiunea cu care povestește despre ceea ce face.

Revenind la experiența concertelor. Nu pot spune că îmi lipsește. Iubesc atât de mult muzica încât să iau parte la înfăptuirea ei, să asist la o adevărată desfășurare de forțe muzicale, nu poate fi decât un privilegiu. 

Așa că, după o ediție de Stufstock, 4 ediții de Folk You, 6 festivaluri studențești de folk, concertele celor de la Iris, Phoenix, Trooper (de vreo 5 ori), Cargo, Compact, Celelalte Cuvinte, Vița de Vie, Taxi, Vunk, Urma, Timpuri Noi, Partizan, Travka, Sarmalele Reci, Bere Gratis, Zdob și Zdub, Luna Amară, Odyssey, Bosquito, El Negro, Holograf, Direcția 5, Semnal M, Maya, Conexiuni, Vama și marile legende pe care le-am putut urmări cu sufletul la gură și cu o fericire mai mare decât mine: Ozzy Osbourne, Scorpions, Iron Maiden și Roger Waters, pot spune că știu ce înseamnă un concert absolut genial, unde ceea ce auzi e mai presus de orice ai trăit vreodată.

Concertul Vunk Simfonic a fost o totală dezamăgire. Am fost dezamăgită pentru că așteptam altceva. Așteptam un concert simfonic și o variantă pe măsură a pieselor Vunk. Prietenii mei, mai pricepuți în materie de sonorizare, mi-au spus că orchestra trebuia să se audă mult mai tare, ca să nu fie “stinsă” de tobe și chitare electrice. Dar nu asta a fost problema mea. 

Mi-am dorit să aud mai mult decât un concert Vunk. Mi-am dorit să aud piese reorchestrate, să ascult piese influențate puternic de viori și instrumente de suflat. Aș fi vrut ceva nou, o muzică specială, născută din alăturarea asta ce părea nu doar promițătoare, ci și interesantă și extraordinar de ofertantă. Nu am auzit nimic din toate astea. Căteva viori s-au auzit, vag, în vreo două piese. Iar la “Pleacă” am auzit și un saxofon. 

Cam atât. La bis au cântat iar “Pleacă”. Am plecat. Cu o părere de rău pentru că nu am luat parte la un concert de rock alternativ orchestrat în variantă simfonic, ci la un concert normal Vunk. Din nou publicitatea trădează. M-am gândit că și intrarea liberă a contribuit cumva la această ”calitate”. Am crezut apoi că ia a fost vorba despre o treabă făcută ”românește”. 

Dar nici despre lipsa biletelor și nici despre țara asta nu este vorba. Și Iris, și Phoenix au fost în stare de niște minunății simfonice. Problema a fost ceea ce și-au dorit artiștii să ofere publicului. Nimic nou. Nimic ingenios. Le-a ajuns doar alăturarea instrumentelor rock de cele ale orchestrei. Niciun efort în plus. Cum ar spune cei de la Byron, una dintre puținele trupe pe care le iubesc și pe care încă nu am avut ocazia să le prind în concert: ”și gata!”.