Poate că pacea mai are o șansă...

Îmi râde inima cu toată puterea ei de fericire că oamenii din Ucraina, după câte au înfruntat, au reușit să schimbe ceva.

Nu judec din punct de vedere politic ori ideologic, ci pur sufletesc. Ideea de a lupta pentru o cauză, de a-ți striga cu putere convingerile și dorințele, înseamnă, de fapt, adevărata libertate. Asta e libertatea: să visezi, să treci peste orice război și să dai totul pentru a câștiga un 'mâine' mai bun. Un viitor pentru copilul tău, care merită libertatea gândurilor și posibilitatea de a alege conform voinței proprii. Cred cu tărie că despre asta e vorba. Dincolo de orice regim politic răsturnat, legi schimbate și lideri înlăturați de la putere, ceea ce au făcut ucrainienii din Piața Independenței a fost să aleagă pentru viețile lor, pentru tinerii lor, pentru viziunea lor.

Urăsc războaiele. Îmi e groaznic de teamă de orice fel de violență între oameni. După săptămâna asta în care am trăit atât de intens tot ceea ce s-a petrecut la Kiev, acum sunt fericită. Sunt fericită că acolo nu se mai trag focuri de armă. Că oamenii prinși în acest război nu mai mor. Sunt fericită că viața a triumfat. Viața. Oamenii. Libertatea.

Zilele astea m-am tot întrebat cum poate dormi Ianukovici noaptea. Nu am găsit un răspuns. Apoi mi-am dat seama că, de fapt, întrebarea mea nu era corectă. Corect ar fi fost să mă întreb cum au putut toți acei oameni dormi atâtea nopți până acum?! Acum nu mai dorm.

Și pietrele se așează pe cărări...

Am vorbit adesea despre drumuri, despre destin și despre cum viața te duce acolo unde trebuie, când trebuie.

Nu mai e un secret pentru nimeni cât de mult iubesc eu radioul și cât de mult m-a marca experiența de anul trecut de la Radio Galați. Scriam aici despre cum m-am format și cât de grea mi s-a părut despărțirea de locul pe care îl visam noaptea, pe care îl adoram, pur și simplu - studioul de radio.

Când am ajuns în București, eram hotărâtă să îmi fac loc într-un studio aici, oricât de mic, oricât de neînsemnat, dar un loc ce să-mi poată oferi fericirea supremă pe care o simt eu atunci când lucrez la radio. Știam că va dura. Timpul nu a fost nici pe departe blând cu mine. Au trecut 5 luni de când m-am mutat ”în marele bazar”, 5 luni în care am căutat... radiouri, posibilități, oportunități... Am încercat, am sperat, am așteptat...

Am înnebunit de dor de microfoane, de mixere și de frumusețea muncii în radio. M-am simțit din ce în ce mai des deznădăjduită, pierdută într-o așteptare ce părea interminabilă.

Dar destinul este ca un fir deja țesut pentru noi și ne îndreaptă spre lumină, astfel încât, oricât de lungă ar fi absența soarelui, la un moment dat, umbrele tot în urmă vor ajunge. Sunt momente când ți se așterne în față posibilitatea fericirii supreme, a împlinirii pe care o doreai în taină cu tot sufletul...

În astfel de clipe, realizezi că alegerea nu-ți mai aparține. Ai șansa. Tot ce trebuie să faci este să muncești pe cât de mult îți dorești să obții acel lucru, să muți munții din loc și să dai tot ce ai mai bun în tine. Toate se vor ordona apoi. După tine și după cum îți este scris. Dar ceea ce e pentru tine e pus deoparte.

Cu aceste gânduri, mă bucur de fiecare zi din săptămânile acestea ce-mi par extrem de importante... profit și așez cărămizile fundației unui mare vis ce-și va găsi, cu siguranță, vocea. Se va face auzit într-un fel sau altul și simt că-mi va împlini destinul... Știu că e un timp pentru toate, dar pentru a crește e mereu timpul potrivit...

Lalalala... despre viață...

La capătul a șase luni pline de tot felul de culori și soare, rătăciri, baloane și toate câte mai încap în sufletul omului, lucrurile încep să se așeze într-o formă care tinde să cuprindă năzuințele amândurora, o formă care să ne strângă într-o îmbrățișare călduroasă și să ne promită un viitor împreună.

Vama Veche. Galați. Sinaia. Galați. Vama Veche. București. Paris. București. Galați. București. Așa a călătorit o iubire neașteptată, ca o stea căzătoare, ca un vinil cu Pink Floyd... De acum înainte... probabil că astrul desprins din cer se va face stea de mare, probabil că Pink Floyd vor cânta la nesfârșit pentru noi și cel mai probabil povestea o să meargă mai departe spre oriunde și oricând, fără să știm, doar simțind și trăind. 

Trăindu-ne tinerețile cu nebuniile și neliniștile, bucuriile și emoțiile lor, cu atâtea și atâtea posibilități, variante, idei și speranțe... Trăind și trecând cu drag pe străzile lumii, prin lumea vieții noastre...