Iubirea ca o busolă

A trecut prima săptămână. Mult mai greu decât mă aşteptam... anevoios chiar. Însă mă declar mulţumită, chiar bucuroasă. De faptul că reuşesc să îmi împart timpul eficient, reuşesc să dorm, să fac toate cele "obligatorii" şi să-mi şi hrănesc dragostea şi dorurile interioare aşa cum numai o hippioată rătăcite pe aceste meleaguri şi în aceste timpuri poate... Mă bucur că găsesc în fiecare zi clipe în care să mă gândesc la cei dragi... cei dragi de aici sau de departe, din inima mea sau din realitatea vieţii cotidiene... cu toţii se plimbă cel puţin o dată pe zi prin mine şi asta mă întregeşte... Ei... adică voi, cei pe care vă iubesc în mii de feluri şi forme, voi cei care mă mai sunaţi sau mă mai întrebaţi din când în când, pur şi simplu, ce mai fac... voi îmi suflaţi puternic în aripi şi mă faceţi să cred în mine, în bine şi bunătate, într-o existenţă frumoasă pe care numai singură mi-o pot construi dacă ştiu să aleg, ştiu să simt şi ştiu să trăiesc. Pe voi vă simt... vă simt lângă mine, în secundele acelea când gândul meu zboară către voi şi vă îmbrăţişează şi vă vorbeşte şi protesează distanţa fizică dintre noi. Şi uite aşa, mi se face ziua mai frumoasă, căci zâmbesc involuntar, gândindu-mă la ai mei de acasă, la ai mei de la unul, cincizeci, cinci sute sau cinci mii de kilometri. Sunteţi toţi ai mei. În felul acela dependent, în felul în care pământul are nevoie de ploaie şi eu de zâmbet pe chip datorită vouă.
Nu mi-am imaginat vreodată că pot exista oameni atât de frumoşi în această lume pe care să-i pot iubi necondiţionat pentru ceea ce sunt, pentru gândurile şi cuvintele lor frumoase şi pentru că mă păstrează mereu în amintirile lor... Chiar dacă uneori distanţa ne umileşte, chiar dacă uneori doare, chiar dacă e greu de cele mai multe ori, chiar dacă îmbrăţişările fizice lipsesc în multe seri târzii, un simplu zbor de gânduri colorate îndreptate către mine mă salvează, ne ajută, ne învaţă toate silabele cuvântului "răbdare" şi ne demonstrează că ceea ce trăieşte în noi este cel mai important lucru din lume... Atât timp cât o iubire, o prietenie, o îmbrăţişare, un zâmbet, respiră prin plămânii noştri, atunci ştim că suntem vii şi că suntem împreună...

Lasă-mi, toamnă, cerul lin

Se pare c-am ajuns şi la bilanţul unei veri ca o fotografie fericită, o fotografie suvenir... Pentru că asta a fost vara aceasta... un şir de imagini imortalizate de sufletul meu ca fiind mult prea frumoase pentru lumea asta, până la lacrimi de frumoase... Aşadar, după 3 luni de răsfăţ solar, pot spune că am călătorit mult mai mult decât m-aş fi aşteptat, am parcurs zeci de ore cu trenul, maşina, avionul, mii de kilometri, am văzut locuri teribile şi-am cunoscut oameni ce m-au lăsat fără cuvinte. A, da, şi-am trăit ... Senzaţii, momente, întâmplări mai presus de orice descriere lirică. După Petroşani, Italia, Vamă, Piteşti, Folk You, Râul Alb şi Reşita, mă declar fericită, mulţumită, împlinită, pentru vara ce tocmai a trecut. Mă simt bogată cu atâtea amintiri şi atâţia oameni minunaţi...
Dar acum septembrie îşi înfinge hotărât paşii pe pielea mea şi vântul s-a înteţit, zilele s-au scurtat şi totul curge-ntr-un ritm melancolic, de toamnă instalată prea devreme, de timp ce curge parcă el însuşi ruginit. Iar eu mă găsesc în plină furtună de frământări, idei şi sentimente. Toamna mi-a adus în dar agitaţia căreia, recunosc, nu-i uitasem chipul, dar nici nu-i duceam dorul atât de tare... M-am conformat şi mă descurc, învârt din nou pe degete toate cele ce simt că trebuie să-şi găsească locul în viaţa mea, chiar eu simţindu-mă la locul meu...
Urmează săptămâni prin care voi călători cu TGV-ul francezilor (metaforic vorbind), cu vijelii de emoţii şi ore care-aleargă care-ncotro să se adăpostească de ploile ce ne-au promis un octombrie desăvârşit... Dar până la dragul meu miez de toamnă nostalgică, mă veţi găsi purtând în braţe ambiţii şi îndatoriri ce mă mai sperie din când în când, dar cu toate astea, le-mbrăţişez în continuare şi îmi continui drumul întortocheat.
Cât despre cuvinte, promit să vă mai las pe aici rămăşiţe de vorbe rupte din gânduri intense strânse seara târziu, la culcare, la graniţa dintre zile pline cu matematică, examen auto, cărţi, radio, filme, interviuri, poezele, voluntariat, cenacluri, prieteni dragi, muzică şi ultimul început de liceu.

S-aveţi un început de toamnă cu cerul cât mai limpede şi să nu vă lăsaţi copleşiţi decât de frumuseţe!

Şi-o piesă - reţeta perfectă pentru a te îndrăgosti iremediabil de Clapton, de toamnă şi de dragoste...

Ritmuri departe de casa lui Voltaire

Pe fiecare mal de anotimp răsfăţat
ai încercat să mă înveţi
după câţi paşi de tango
pot visa ţărmurile Franţei
În neastâmpărul asfinţitului
îţi mânjisem obrajii
cu dulceaţă de nuci
şi râdeam pofticios
pe când tu abia mai răbdai
oftând şoptit
Ştiai prea bine că nu vom cuceri nicicând Parisul
totuşi
simţeam că sunt doar ale noastre jucăriile muzicale
şi sărutările de dimineaţă
cu un uşor iz de toamnă franţuzească... 
şi n-am avea nevoie să le fotografiem
pe vreo străduţă pariziană...